În 2017, am revenit la Telciu. Mai fusesem în 2010, la prima ediţie (oficială!) a întîlnirilor telciene, tot în august, tot la vila Vlaşinilor, mic paradis terestru înconjurat de dealuri şi de crînguri ca nişte contraforţi atemporali. Spaţiu apotropaic, luminos, curios de familiar, l-am regăsit după atîta vreme, în a treia săptămînă de august. Deşi am ajuns mai tîrziu la Telciu, după un drum prin Salamanca, via Madrid, după ce am aterizat în Bucureşti, luînd apoi drumul Vamei Vechi – călătoria cu trenul, de mai bine de 15 ore, a fost gratificată cu o întîrziere de 120 de minute: locomotiva s-a stricat în apropiere de Beclean pe Someş, spre 5 dimineaţa. Dar nu mai conta: mergeam la Telciu, la vechi şi noi prieteni! Şi în noaptea cea lungă, am citit cît s-a putut pînă s-a dus bateria de la laptop, am adunat zeci de minute de întîrziere (cît nu făcusem prin aeroporturi de-a lungul întregului concediu), am fumat ţigări doar pe jumătate, în cîte-o gară obscură, am aţipit volens-nolens şi am aşteptat cu înfrigurare dimineaţa.
„Republica literară Telciu“, numită astfel la ediţiile anterioare, a devenit „Transbordare“, un axis mundi poezesc, loc care nu figurează pe nici o hartă din lume (deocamdată!), dar care a început deja să-şi scrie mica istorie. Astfel, în Transbordare participam zi de zi la workshopuri, la lecturi publice (dintre care cea de la Biblioteca Judeţeană din Bistriţa rămîne memorabilă, la fel ca întîlnirea cu formidabilul său diriguitor, Ioan Pintea), la poetry performance, mici exerciţii de dicteu automat, pentru ca deseori să ne lăsăm purtaţi de muzica astrală ce răsuna pînă tîrziu din încăperile înalte, în nopţile albe ale textelor-palimpsest. Cristina Vlaşin ne-a fermecat cu vocea ei minunată, iar noi am îmbogăţit vara telciană, decupînd din harta poeziei constelaţii de versuri & existenţe în intarsii. Ca un duh înţelept şi blînd, amfitrionul nostru, Gelu Vlaşin, a înregistrat în permanenţă dinamica grupului telcian.
Nicidecum un „reality show“, cît mai degrabă o istorie literară sincronă cu obiectul său, conectată firesc cu cititorii, dar şi cu privitorii săi, experiment perpetuu de definire a teritorialităţii acestui microcosmos poetic – Telciu – şi a stăpînilor săi autarhici: Escandar Algeet (poet spaniol contemporan purtat de contrastele lumii urbane spre o poezie vizuală, vie, convulsivă, dintre care Ojalá Joder are deja, din iunie 2015, cînd a fost postată pe youtube, pînă azi, peste 21.000 de vizualizări!), Cătălina Bălan, Mario Castro, Ana Donţu, Ştefan Manasia, Iris Nuţu, Cosmin Perţa, Sânziana Sipoş, Alexandra Turcu, Nina Vasile, Ioana Vintilă – oameni faini, poeţi mişto.