Toamna lui 2017 este plină de evenimente care implică, într-un fel sau altul, comunitatea SF&F. Au avut loc deja Convenția Națională de Science-fiction (Rîmnicu Vîlcea, 1 – 3 septembrie) și AntareSFest (Brașov, 8 – 10 septembrie). Ne pregătim pentru SCI+FI FEST (București, 30 septembrie – 1 octombrie) și, de ce nu? pentru FILIT, unde pentru prima oară sînt invitați și scriitori din zona SF&F, ca să încheiem anul, glorios, cu Premiile Colin (București, 24 noiembrie, adică în plin Gaudeamus).
Cum la toate cele patru evenimente organizate de sefiști a fost și va fi vorba și de premii, să adăstăm un pic asupra celor deja întîmplate și să începem cu RomConul vîlcean și cele 10 categorii.
Problema cea mai importantă în stabilirea categoriilor e ce anume vrem să recompensăm sau să încurajăm. E bine să recompensăm singura antologie publicată în 2016? E atît de valoroasă, ceva ce n-a văzut Parisul, cum se spune? De ce să avem o categorie cu doar două nominalizări? Falsă categoria, cîtă vreme Exit nu e o antologie propriu-zisă, neasumîndu-și-o nimeni, ci fiind prezentată ca un volum colectiv. Dar, în cazul ăsta, au mai fost volume colective, deci de ce ne-am limitat doar la două nominalizări?
Cazul cu antologiile nu a fost singular. Tot o categorie cu două nominalizări a fost cea de non-fiction. Întotdeauna am spus că, dacă avem o operă excepțională, e bine s-o premiem, chiar dacă nu avem încă patru lucrări de slabă calitate, doar de dragul de a avea cele 5 nominalizări (care pot fi și 3). Dar de ce să inventăm categorii? Mai bine inventăm premii speciale ale juriului. Fără nici un dubiu, Mircea Opriță merita un premiu RomCon pentru volumul I din Enciclopedia SF. Nu încape nici un fel de discuție pe subiectul ăsta. Se putea da un premiu special, asumat de juriu, fără a-l supune votului popular. Și, acum, hai să fim serioși: chiar își imaginează cineva că participanții la un RomCon citesc n cărți de critică? Chiar dacă a fost votat în unanimitate de participanți, am serioase îndoieli că măcar 10% din votanți au citit cartea. Și atunci de ce să forțezi oamenii să voteze fals, cînd poți tu, ca juriu, să-ți asumi responsabiliatea cîtorva premii?
Extrema cealaltă o reprezintă categoriile care au dispărut. Printre ele, cele care ar trebui să recompenseze/stimuleze publicistica. Ce să înțelegem din asta? Că nu mai e nevoie de articole despre sefeul românesc? Că nu mai sînt necesare articolele care apar în revistele noastre de SF&F sau, și mai important (zic eu, pentru că e important totuși să ieșim și în afara ghetoului) în revistele literare? Șefii de la ArcaSF (o asociație condusă de cel mai important critic literar al fenomenului SF) nu mai vor să se scrie despre SF în publicații și în revistele literare?
Cui ajută eliminarea categoriei de publicistică? Și aici nu mă refer neapărat la 3 recenzii publicate într-un an, ci la recenzii alăturate unor articole de fond despre situația sefeului românesc sau de atitudine în cazurile problematice în care opinia unor nume recunoscute ca avînd un cuvînt de spus prin ceea ce au făcut în ultimele decenii e benefică în luarea unor decizii care să nu fie regretate o lună mai tîrziu. Recenziile și articolele sau editorialele semnate de Mircea Opriță, Cătălin Badea-Gheracostea, Cezarina Anghilac, Alexandru Lamba, Lucian-Vasile Szabo sînt importante prin ceea ce spun, prin poziția și respectul pe care fiecare dintre cei cinci și le-au cîștigat de-a lungul anilor. De ce să nu încurajănm această acitivitate, de ce să nu-i recompensăm pe cei pe care-i citim săptămînal sau lunar – indiferent dacă sîntem sau nu de acord cu ei de fiecare dată?
De ce a dispărut categoria blogurilor? Nu sînt ele principalele surse de informare pentru destui cititori? De ce nu mai încurajăm oamenii să aibă bloguri dedicate sefeului (și fantasy-ului, evident)?
O altă categorie – care nu a dispărut, pentru că nu a existat niciodată la noi – este cea care ar recompensa și ar fi o recunoaștere a muncii editorilor, prin editori înțelegînd coordonatorii de colecții SF&F de la edituri și redactorii-șefi ai revistelor. Veți spune că satisfacția lor e asigurată atunci cînd se premiază editura sau revista. Dați-mi voie să fiu de altă părere. Știu că, la Oscaruri, premiul pentru cel mai bun film îl ia producătorul. Numai că acolo toți cei care fac filmul au categoriile lor: și scenariștii, și regizorii, și actorii. La noi, cînd o editură ia premiul pentru cea mai bună editură, toată lumea e fericită, dar coordonatorul colecției, cel ale cărui alegeri au adus de fapt premiul, e lăsat în afara recunoașterii. Știm cu toții că o editură nu se votează pentru minunatele coperte sau extraordinarul har al tehnoredactorului, nici măcar pentru corectura fără greșeală (unde-o fi cartea aia fără greșeală?), ci pentru lista de titluri. La fel, cînd o revistă e premiată, e premiată pentru calitatea textelor – care, ce să vezi? e asigurată de redactorul-șef. E foarte bine că producătorul e premiat și așa ar fi normal, tocmai pentru ca premiul să aibă în vedere și textul, și coperta, și redactarea/corectura, chiar și frecvența sau numărul aprițiilor. Dar poate ar fi bine de inventat două premii care să recompenseze munca, inspirația, harul redactorului/editorului în alegerea cărților/povestirilor publicate. Am putea avea și noi, după modelul premiilor Hugo, premii pentru editor de carte/editor de proză scurtă cu care să recompensăm munca celui care alege cărțile care apar într-o editură și pe cea a redactorului-șef care știe să aleagă pentru revista lui texte de bună calitate.
Sigur că lucrurile astea se pot vedea în nominalizări – numai că nu de puține ori am văzut edituri nominalizate (ba mai mult, uneori chiar premiate) care nu au nici o carte printre nominalizări, dar și invers – de pildă, la RomConul din acest an, Editura Eurostampa a avut trei cărți nominalizate, dar ea, ca editură, nu a fost nominalizată. De ce? Crux a fost nominalizată fără să aibă nici o carte printre nominalizate. De unde au fost scoase nominalizările, pe ce criterii? aș îndrăzni să întreb. Știu că baza deliberării juriului a constat în cărțile pe care editurile/autorii le-au trimis, dar la care s-au putut adăuga și alte cărți de care membrii juriului aveau cunoștință. Întrebare: dacă au știut de cărțile editurii Crux, chiar dacă editura n-a trimis cărți juriului… ce au știut despre ele, de nici una n-a fost nominalizată, dar editura a fost? Au fost bune cărțile de la Crux sau nu? Bune cît să facă din Crux una dintre primele cinci edituri, dar nu suficient de bune cît să intre pe o listă de nominalizări? Am îndoieli că o editură poate fi bună fără să scoată cărți bune (numesc bune, în acest context, cărțile nominalizate).
Și dacă tot am ajuns la categoria edituri, mai am o nedumerire: dacă s-au luat în considerare numai cărțile românești, cum de Nemira a fost nominalizată, cu două cărți apărute, iar Eurostampa, cu 6, nu (Nemira a avut o carte nominalizată, Eurostampa a avut trei – asta ca să trecem de etapa „două, dar bune, șase, dar proasteˮ)? Dacă nu s-a limitat totul doar la volumele românești (cum ar fi normal, cînd judecăm activitatea și importanța unei edituri și nu văd cum Nemira ar putea lipsi vreodată dintr-un TOP 5 al editurilor românești în materie de F&SF), cum de a lipsit Paladinul, chiar dacă a avut zero cărți românești?
De aceea spuneam și anul trecut, și în urmă cu doi ani, că organizatorii premiilor trebuie să stabilească criterii de eligibilitate și regului de votare dacă vor ca premiile lor să fie luate în serios. În absența criteriilor și regulilor… toată povestea asta cu premiile nu e decît o joacă de uteciști întîrziați care mai bifează încă o acțiune.
Dar mai vorbim și săptămîna viitoare despre premii și festivalurile toamnei.