Cercul vicios
- 06-10-2017
- Nr. 892
-
Cristian PÎRVULESCU
- Politic
- 3 Comentarii
Istoria sau, mai bine zis, imaginea pe care oamenii și-o fac despre istorie se fasonează pornind de la circumstanțe accidentale, care sînt apoi distilate într-un discurs politic mai mult sau mai puțin structurat. De-a lungul timpului, dacă interesele grupurilor care-și revendică dreptul „suveran“ de a conduce intră în contradicție cu „istoria“ populațiilor supuse, relația dintre unii și ceilalți intră sub zodia cecului vicios. O istorie începută acum 1.216 ani, în 801, cînd armatele lui Carol cel Mare „eliberează“ Barcelona de sub ocupația arabă și o anexează mărcii Spaniei. De atunci, accidentele istorice s-au succedat, ducînd la formarea unei identități politice aparte, cea catalană. Relația cu Spania a fost marcată de lectura diferită a acestei istorii. Din acest cerc vicios se pare că nu se poate ieși cîtă vreme părțile nu sînt dispuse să se asculte. Într-un an 2017 marcat pînă la sfîrșit de evenimente electorale cu mare impact mediatic, deci cu suprafață politică, referendumul catalan s-a dorit a fi o demonstrație politică menită să atragă atenția lumii și să pună puterea spaniolă în situația de a negocia. După un început precoce, încă din decembrie 2016, cu reluarea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale austriece, anul 2017 a continuat cu […]
Citesc cu plăcere articolele d-lui Pîrvulescu.
Am mai scris si ma repet si cu aceata ocazie. nu sunt vinovati cetatenii catalani sau cei spanioli de situatia creata prin referendum, ci numai condiucatorii celor doua, sa le numesc, orientari politice, fara sa se gandeasca insa la urmarlie economice mai ales, care se vor rasfrange asupra celor ce au votat sau nu in Catlonia, a celor din Spania care au asistat resemnati, pasivi ca oamenii politici cu cele doua orietari politice nu au gasit o solurie acceptabila, care sa poata anula situatia creata destul de tensionata si care poate sa puna in miscare in toata Europa noi miscari de creare a voi state, doar ca sa satuisfaca pofta unora de a ajunge ,, in fruntea bucatelor.”
Exemplul cel mai graitor, mai vizibil si uneori chiar dureros, ni-l ofera evemetele care au urmat dupa anul 1989.
Cat priveste poporul roman, in numele caruia toti au vorbit si vorbesc,, condus de oameni fara perspectiva, fara orizont si ideologie, se chinuie, zi de zi, sa-si incropesca un mod de viata. O buna parte se multumesc cu aceasta stare de fapt, fiindca ,,pot sa pescuiasca in ape tulburi.” Un intreg val de oameni, care n-au inteles din democratie, decat capatuiala cat mai grabnica, candidand la posturi, functii de unde se pot obtine cat mai multi bani si avantaje, bani pentru care nu depun nici cel mai mic efort. Vorba unui activist de partid de prin anii 80 : ,, Nu e munca, da’i raspundere.”
Dar toata lumea stie ca dupa ’89 : Toata lumea corespune, nimeni nu raspunde.
Si chiar daca mai sunt unii care raspund pentru faptele lor, mare parte sunt baricadati de imunitate, ir restul primeste cate-o condamnare cu suspendare ( ce rima ! ) sau se reduce pentru ca a devenit in puscarie scriitor, nu poate suporta
tratamentul din penitenciar, ori e prea in varsta. Dar raman cu tot ce au dobandit prin frauda, fiindca A.N.A.F nu are, ,,parghii legale.”ca sa recupereze daunele. Pentru cel de l;a Galati s-au gasit totusi ,,parghii” ca sa faca puscarie pentru 72 de lei.
E trist. E foarte trist. Un istoric spaniol a explicat la TV Phoenix situația din Catalunia și Spania. Nu a găsit soluții, nu a făcut prognose. Dacă luni se proclamă independența la Barcelona e o încercare cu rezultat nesigur. Am fost de multe ori în Spania. Am fost de căteva ori în Barcelona. Mă simt bine acolo. Acum?
… „…. pe atît de complicată va deveni problema independenței efective a provinciei. Ieșirea din impasul cauzat de intransigența premierului Rajoy și de determinarea președintelui guvernului autonomist catalan Puigdemont nu se poate realiza prin referendum, ci prin găsirea unui baze pentru consens. Pactul de la Moncloa, prin care se stabilea acum 40 de ani, în octombrie 1977, un compromis politic pentru tranziția postfranchistă, care rămînea încă național, se cere înlocuit de un nou compromis,… „….
Soluția nu va fi „europeană“. UE nu poate și nu vrea sa intervină. Dacă la Madrid se proclamă articolul 155(?), după declararea independenței la Barcelona, urmează cea ce nu e de dorit. Centrala la Madrid preia regiunea Catalunia prin intermediul Guardia Civil (Franco- amintiri din trecutul recent) cu forța. Un compromis (guvernul & Rajoy e o problemă) ca cel cu țara bascilor ar fi bine să se găsească repede. Confruntarea nu e de dorit, are consecințe negative pentru ambele părți. Catalunia nu poate adera la UE din cauza vetoului de la Madrid. Condițiile stricte de aderare la UE ar putea fi un catalizator înspre o soluție rapidă cu Catalunia, în Spania și o autonomie (financiară) mai pronunțată la Barcelona. Egoismul financiar intr-o regiune nu poate fi un criteriu suprem în UE sau într-un stat partener în UE.27. Cred că trebuie precizat: NU egoismului.
E. Macron încearcă 2017 să facă rost de bani în nord-vestul UE pentru a alimenta șomajul în sud-estul mediteranean al UE (budgetul comun în ZE conceput și cerut vehement la Paris 2017 e de fapt în primul rînd un budget pentru asigurarea de șomaj comunitar, „solidaritate-fraternite“ … între Olanda, Suedia, Danemarca, Austria, etc. și Franta, Grecia, Italia, etc.?). Va reuși? Cînd?
… „… dar și la noi, în Ținutul Secuiesc (Consiliul Național Secuiesc), se vor raporta la referendumul catalan ca la un model. Acesta va influența atît tacticile cotidiene, cît și definirea strategiilor pe termen scurt sau mediu.
… „….
Regiunile sunt un element important și constitutiv în UE (La Mainz reprezentantul parlamentului regional de la Eupen din Belgia, parlament pentru minoritatea germană de ca. 70.000 locuitori, a fost prezent ca oaspete UE la 3 octombrie, sărbătorirea Deutsche Wiedervereinigung. Nu e o problemă azi, belgienii germani nu vor secesiune, se vor alătura Luxemburgului în caz de divorț & secesiune Valonia & Flandra). Structura în UE cu orașe, regiuni și state pe baza principiului de „subsidiaritate (în orașe se rezolvă cea ce e important numai pe plan local, regiunile au competență și resursele bine definite, se preocupă de limbile regionale, tradițiile diferite, multiculturalitate) e un concept practicabil. Elveția are patru limbi oficiale și nu cunoaște secesiune.
Regionalizarea în România nu oferă soluții (pentru acapararea mai efectivă a subvențiilor nerambursabile din UE, pentru proiecte regionale descentralizate)? Proclamația de la 1918 la Alba Iulia e uitată la aniversarea 2018? Unitate în diversitate în UE și în România ?