„În fața ta“ (Digi 24). „Tu cu cine faci imobiliare?“ (Asociația brokerilor imobiliari), „Răsfață-te cu cea mai așteptată colecție de cappuccino“ (Paul), „Încearcă și tu wok pizza fizza!“ (pizzafizza.ro), „Începe ziua la Tucano!“ „Descoperă!“, „Vino și tu!“, „Gîndește liber!“, „În bucătăria ta, tu ești expertul!“, „Vino să întîlnești tehnologia!“, „7 din 10 preferă tăria Amigo. Tu ce premiu tare preferi?“, „Fă cunoștință cu noul Ford Kuga. Tu cît de Kuga ești?“, „Hemoroizi sau fisură? Află acum cauza durerii!“, „Cumpără!“, „Scanează!“, „Alege!“ – reclamele de la TV sînt inepuizabile (inclusiv în imbecilitate). La fel paginile de internet. Toate ne îndeamnă, ne cheamă, ne mustră, cînd nu ne somează. Toate ni se adresează ca-ntre amici vechi, ne tutuiesc. Asemenea și companiile care ne trimit mesaje pe mobil („Azi la Cora ai reducere la…“) sau pe mail („Acoperă zgîrieturile: repară-ți simplu mașina, motocicleta, bicicleta!“, „Slăbește fără înfometare!“, „Sforăi puternic? Pune-ți acest dispozitiv și dispare aproape imediat.“) La fel se comportă unii moderatori ai emisiunilor TV, își tutuiesc invitații, îi pun la punct – vai!, emisiunile cu gingași bucătari… Toți „publicitarii“ sau „piarii“ ăștia ne bat pe umăr, ne trag de urechi. E o familiaritate care merge într-un singur sens. Cine le-o fi băgat în cap acestor oameni că toată lumea își dorește să fie tutuită? Sau o fi efectul limbii engleze cu care ei sînt atît de obișnuiți, încît le‑a devenit o a doua natură și au uitat subtilitățile limbii române? S-or fi făcut studii, sondaje, care să arate că reclamele cu adresare familiară sînt mai eficiente decît cele politicoase, vînd mai bine?
Înțeleg adresarea familiară între oameni care se cunosc și cad de acord (cu toții) să renunțe la formulele de politețe. O înțeleg și în situațiile sau mediile în care se practică în mod tradițional. De obicei, profesorii își tutuiesc elevii – nu era așa pe vremuri, cînd profesorii se adresau elevilor cu „domnule“ și „domnișoară“; am avut și eu, în facultate doar, profesori care, ceremonioși, nu coborau sub „domnule“ sau „tovarășe“. Știu și acum colegi care se adresează la fel de protocolar studenților. Sigur că adresarea politicoasă nu presupune, neapărat, respect arătat celuilalt, dar marchează relații sociale mai salubre, e o pavăză cît de mică în calea mîrlăniei.
În Gluma, romanul lui Milan Kundera, personajul Ludvik, student, e chemat să dea explicații în fața unei comisii formate din trei tovarăși, colegi cu funcții importante în partid (membri ai comitetului pe universitate) – sîntem prin 1948-‘50, primii ani de socialism în Cehoslovacia. „Cei trei tovarăși, pe care îi cunoșteam bine, ne distram adesea împreună, aveau fețele împietrite; mă tutuiau, evident (așa cum e normal între tovarăși), dar dintr-odată nu mai era un tu prietenos, ci unul oficial și amenințător. (Mărturisesc că, de-atunci încoace, am avut o aversiune pentru «tu»; la început, trebuie să fi fost expresia unei apropieri sincere, dar dacă persoanele care se tutuiesc sînt străine una față de cealaltă, acest mod de adresare capătă pe dată semnificația opusă, devine o expresie a grosolăniei, astfel că o lume în care oamenii se tutuiesc în mod obișnuit nu e lumea fraternității universale, ci e lumea unei universale lipse de respect)“.
În paranteză fie spus, din traducerea engleză de la HarperCollins („versiune definitivă, complet revizuită de autor“), pasajul de mai sus lipsește. Pasămite, limba engleză are alte modalități, poate mai ascunse, de a disprețui sau umili.
Chiar dacă iscată de altă premisă, concluzia lui Kundera e valabilă și pentru ce vedem și auzim azi. Lumea lui „tu“ universal e promiscuă, în ea relațiile sociale sînt false, pervertite. E și tutuirea generalizată o formă a lipsei de cuviință care a invadat societatea.
Pînă și reviste sau pagini online serioase au trecut la formule debutonate. „Caută în știri/site“ e mai peste tot, la fel „Introdu adresa de e-mail“; „Urmărește Ziare.com și pe Facebook! Comentează și vezi în fluxul tău de noutăți“ etc. Republica.ro anunță: „Pentru noi nu ești un «user anonim», ci un partener de discuție“. Iar la sfîrșitul fiecărui articol stă scris: „Intră în dezbatere. Pentru a putea comenta trebuie să fii logat“. Nu cred că ar fi mai lung sau ar distorsiona mesajul dacă ar scrie „Căutați“, „Intrați“ etc. Pînă și pe pagina revistei noastre, firma care asigură ediția online invită cititorii să intre în dialog cu autorii și editorii cu formula: „Adaugă comentariu“. O fi știind ea, firma, ceva, pentru că cititorii, înțelegători, nu se supără și comentează. Pe asta se bazează cei care transgresează regulile: pe jena celorlalți, pe lipsa lor de reacție. Fini psihologi, ei știu că, dacă perseverează, e foarte probabil nu doar să le acceptăm purtarea, să ne obișnuim, ci, pînă la urmă, să ne și placă. „Porția ta zilnică de răsfăț“.
Despre un alt fel de promiscuitate
Vazand comentariul de mai jos al domnului „lucid”, nu pot sa nu ma intreb daca nu contribuie si domnia sa la „neamprostia actualei populatii” pe care o invoca.
lucid octombrie 13, 2015 la 8:01 pm
……reforma educatiei la noi: pentru ca marea majoritate a kkdrelor didactice si a cershetatorilor sunt din spetza astora care-l injura aici pe Liviu Ornea, dar nu au zis pyss cand un gunoi ca abramburica era rect-oare si pedeserista activa sau cand alte gunoaie cu carnet rosu pontist spurcau posturile de conducere ale asazisului minister al educatiei: cocostoiu, pricope, azi tampeanu, prisacaru. Erau de-ai lor, dintre ei.
Amarata tzara.
Din pacate e neamprostia actualei populatii. Uitati- va pe usi: englezul indeamna PUSH, oarecum ambiguu singular-plural, neamtul spune DRUCKEN, ceva gen „a se impinge”, francezul politicos POUSSEZ. Noi ii dam vulgar cu IMPINGE. Astia suntem in anul – nu de gratie – 2017.
Cred că a funcționat modelul american – nu cel englez: fascinația unor relații lipsite de orice formalism. Și s-a ajuns la o tutuială generală în primul rând datorită reclamelor: „noi suntem prietenii tăi, cumpără de la noi…” Fenomenul ar vrea să fie expresia unei neglijențe rodnice: „avem treabă, să nu mai pierdem timpul cu politețuri inutile.” Da… e inutilă politețea…