A fost pentru a șaptea oară, a fost al șaptelea an în care am rostit pentru posturile Radio România această sintagmă, care a devenit în timp un logo al excelenței: Duelul viorilor. Liviu Prunaru – vioara Stradivarius, Gabriel Croitoru – vioara Guarneri del Gesu, Horia Mihail – pian. În această formulă începeam împreună cu ei, în 2011, joaca de-a duelul.
Era un an de reașezări, în care cei trei muzicieni au acceptat provocarea de a juca în piesa unei competiții, a unui imaginar conflict pentru supremație al familiilor celor doi mari lutieri italieni: Stradivarius și Guarneri. În al șaptelea an, familiile de lutieri au ajuns să fie dublate de familiile de muzicieni, pe scenă apărînd alături de dueliștii „tradiționali“, violonista Valentina Svyatlovskaya-Prunaru, soția lui Liviu Prunaru, care este membră, ca şi violonistul, a celebrului ansamblu Royal Concertgebow, și violonista Simina Croitoru, cea care va cînta alături de tatăl ei, violonistul Gabriel Croitoru. S-a ajuns aici pe de o parte conjunctural, pe de altă parte pentru că, așa cum știm, publicul zilei de azi nu mai are răbdare, vrea în permanență noutăți, vrea altceva.
Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru reprezintă o generație de forță a artei violonistice românești, aflată acum în deplină maturitate, sînt doi muzicieni care au demonstrat, în acești sapte ani, că știu să depășească orgoliile unicității personalității artistice, ducînd acest proiect din cele mai mici orașe ale țării pînă la Carnegie Hall din New York și demonstrînd astfel că muzica și arta pot face ca, în mod potențial, aceste limite să nu mai existe.
Ajungînd la această a șaptea ediție cu patru violoniști și patru viori în patru orașe ale țării, Duelul viorilor s-a încheiat de Ziua Internațională a Muzicii, 1 octombrie 2017, la București, în mod emblematic, aruncînd simbolic mănușa pe scena Sălii Radio cu încîntătoarele Variațiuni pe tema „Ah, vous dirai-je maman“ de Mozart de Charles Dancla pentru 4 viori și pian.
Oriunde au fost puse biletele în vînzare, recitalurile au fost sold-out. Piesele din prima și a doua parte a recitalului, în general pagini celebre ale repertoriului pentru vioară, interpretate în diferite permutări de cei cinci muzicieni aflați pe scenă, au suscitat entuziasmul publicului, în unele cazuri – cum ar fi cel al Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ din Arad – un public nou pentru acest proiect, în celelalte cazuri, un public mai mult sau mai puțin „îndrăgostit“ de această poveste despre viori, violoniști și lutieri, despre instrumente a căror valoare în milioane de euro nu a fost rostită niciodată explicit, de o poveste despre viața pe care o capătă instrumentele muzicale doar atunci cînd se află în mîna unor mai artiști, atîta timp cît stau în muzeu ele rămînînd doar cu o valoare scrisă în cărți sau în alte documente.
Am asistat cu aceeași admirație la demonstrațiile de virtuozitate ale celor patru, am apreciat pentru prima dată în context forța și culoarea catifelată a sunetului Valentinei Svyatlovskaya-Prunaru sau natura violonistică plină de firesc și grație a Siminei Croitoru, dar momentul de încredere în posibilitatea de relansare a Duelului viorilor a fost acela în care i-am avut pe toți patru în față pe scenă, în Variațiuni pe tema „Ah, vous dirai-je maman“ de Mozart de Charles Dancla, moment în care am văzut cum fiecare dintre ei are un potențial deosebit în a descoperi acea latură de bucurie, de joc, pe care o presupune muzica, fie și ea… serioasa muzică clasică.