Asistăm la un moment absolut senzațional în istoria tehnologiei! Fiți pregătiți, pentru că viața, așa cum o cunoaștem, nu va mai exista. De acum, o să putem să facem tot ceea ce făceam și înainte, dar în realitatea virtuală. O să putem trimite mailuri, să ne uităm la poze și să ascultăm muzică. O, doamne. Ce super.
Nu vă pasă?… Așa-i! Nici mie. Dar asta au anunțat cei de la Facebook, în cadrul conferinței Oculus Connect 4, care a avut loc săptămîna trecută. La momentul de față, compania este unul din principalii actori din industria realității virtuale – atît din punct de vedere al echipamentului, cît și al dezvoltării de software.
Nu o să încep direct prin a vă povesti cît de plictisitori sînt cei din echipa Oculus. Dacă aș face asta, probabil nu ați ajunge pînă la finalul articolului și ați rămîne cu o impresie negativă cu privire la realitatea virtuală.
Haideți mai bine să ne amintim părțile bune: potențialul funcțional și estetic al realității virtuale. În momentul în care porți o cască de VR, tot spațiul din jurul tău se transformă. Paradigma clasică de interacțiune om-computer devine complet irelevantă. Nu mai există restricțiile pe care le impunea pînă acum monitorul dreptunghiular. Te afli într-un spațiu digital, cu obiecte tridimensionale, așa că poți găsi informație în întreg mediul înconjurător. Aceasta ar putea să fie reprezentată sub formă sferică, sau ar putea să atîrne din tavan sau să fie lipită de tichia unui spiriduș. Tot ceea ce ne putem imagina se poate realiza.
Pe lîngă faptul că sînt amuzante, astfel de soluții au beneficii cît se poate de concrete. Ne ajută să organizăm informația mai eficient și să definim principii de interacțiune mai intuitive. Un exemplu simplu: putem crea grafice tridimensionale ca să reprezentăm date statistice. O dimensiune în plus oferă mai mult spațiu fizic și permite un nivel suplimentar de complexitate conceptuală.
De asemenea, în realitatea virtuală nu mai avem nevoie de mouse și de tastatură. Ne putem deplasa, putem atinge și mișca obiecte. Avem ocazia să inventăm principii de interacțiune care să imite mecanica vieții reale. Astfel de soluții au avantajul că nu necesită un nivel foarte mare de instruire pentru a fi înțelese și puse în practică de către utilizatori. Avem și opțiunea de a inventa convenții noi, de a crea sisteme mecanice inovative. În orice caz, nu mai sîntem restricționați de o claviatură standard pentru a interacționa cu un calculator.
Ei bine, ce alegem noi să facem, avînd toate aceste posibilități? Aparent nimic. În cadrul conferinței Oculus Connect 4 a fost lansat, cu mare entuziasm, un sistem de operare pentru realitatea virtuală. Dezvoltatorii Oculus Dash au anunțat glorios cum sistemul lor de operare se comportă exact ca un calculator. Ne asigură cu voioșie că nu au inventat nimic nou, dar au replicat monitorul la o dimensiune mai mare. Arată ca și cum te plimbi printr-un spațiu virtual în care e montat un monitor.
Acest eveniment are implicații mai mari decît ar putea părea. Nu este vorba doar de un proiect nereușit. Este vorba de o companie mare, cu autoritate într‑un domeniu nou. Proiectele de început așază paradigme pentru următoarele generații. Este prea puțin probabil ca cineva să se mai uite înapoi și să conteste astfel de convenții elementare.
Puterea de inovație vine la pachet cu un înalt grad de responsabilitate. Actorii mari au puterea de a scrie regulile viitorului. Cu toate acestea, Oculus a setat un standard extrem de jos și se ascunde în spatele unei retorici progresiste. La conferință, proiectul a fost prezentat cu mare fast și cuvinte despărțite în silabe pentru a sublinia cît de in-cre-di-bil este. Și cu folosirea obsesivă a cuvîntului awesome, care să arate cît sînt ei de nonconformiști.
În momentul în care folosim realitatea virtuală exact ca pe un calculator clasic, putem fi siguri că actorii din industrie nu își iau în serios responsabilitatea. Creează circuite complicate, găsesc soluții inginerești, dar această formă de inovație nu se reflectă în experiența utilizatorului. Pentru ca acest progres să aibă un sens, trebuie, din cînd în cînd, să ne oprim și să ne gîndim ce facem cu toată tehnologia pe care am creat-o. Și se pare că, în momentul de față, avem deja ustensile mai puternice decît apucăm să folosim, la nivel creativ.