Nu, nu la București, și nici la Berlin, de data asta o întîlnesc pe Nora Iuga la Sibiu (Hermannstadt), și, cum era de așteptat, la „Erasmus-Büchercafé“ (Cafeneaua literară – Erasmus). Un punct de întîlnire important, interesant și foarte ofertant. Aici găsești literatură în limbile germană și română. Cafeneaua literară, cu sediul în „Teutsch-Hans“ (Casa Teutsch), a devenit, între timp, o adevărată instituție culturală. În astă seară, aici se lansează cartea Mai drăguț decît Dostoievski, un poem-experiment dramatic, scris la două mîini de Nora Iuga și Angela Baciu. În ultima vreme, Nora scrie neobosit carte după carte, ca un „perpetuum mobile“. O întîlnești cam peste tot, mai puțin la marile tîrguri de carte de la Frankfurt și Leipzig, deși e singura scriitoare de limba română care vorbește nemțește și a tradus peste 35 de cărți din literatura germană, printre care trei premianți Nobel. I s-au conferit două ordine de merit cultural în Grad de comandor de către fostul președinte al Germaniei, Joachim Gauk, și de către actualul președinte al României, Klaus Iohannis. Germania i-a decernat Premiul „Friedrich Gundolf“, acordat de Akademie für Sprache und Dichtung, 2007 (Academia pentru limbă și poezie), și Premiul revistei Spiegelungen 2017, pentru promovarea culturii celor două țări. Nu, Germania nu o consideră „expirată“ pe Nora Iuga. În ciuda vîrstei, această scriitoare e mai vie ca oricînd. Scrie poezie, proză, articole politice, cronici literare, plastice, teatrale, își face singură tîrguielile la Lidl, nu în Berlin, în Titan. Dar Nora se simte acasă în Sibiu. Acum se mișcă printre rafturile librăriei cu o anumită grație, doar și-a dorit să fie balerină. E însoțită de mai tînăra ei coautoare Angela Baciu, din Galați. Nora și Angela citesc fragmente din noua lor carte, Mai drăguț decît Dostoievski, cu mult aplomb, de parcă și-ar fi studiat rolul dinainte. E o plăcere să le auzi rostindu-și replicile, chiar cînd nu cunoști limba română. Dacă nu cădeau în capcana poeziei, ar fi putut fi actrițe consacrate. Felul în care își adaptează glasul cuvîntului e dovada certă că și-au asimilat organic textul creat. Impresionată de lectură, i-am adresat Norei Iuga cîteva întrebări.
Înțeleg că ați scris împreună, tu și Angela, cartea lansată azi, la Sibiu. E vorba de un roman, de o poveste care se-ncheagă într-un dialog, textul dă la iveală întîmplări trăite sau doar imaginate?
O, draga mea, textul s-a făcut singur, fiindcă știu de mult că scriitorul, mai ales poetul, nu‑și propune mai niciodată ceea ce va scrie. M-am convins tot mai mult că acela care cheamă gîndul e cuvîntul, și nu invers. Așa m‑am pomenit și cu poeziile mele, fără să le fi chemat. N-am avut niciodată vreo idee în cap pe care să vreau neapărat s-o comunic publicului. Nici măcar atunci cînd scriu romane. Recunosc, asta mi se întîmplă doar cînd mă costumez în jurnalist. Pe Angela am cunoscut‑o la Galați, un oraș din Moldova. Nu fusesem niciodată acolo. Angela e autoarea mai multor volume de poezie – în curînd, o să-i apară două cărți noi, una din ele în variantă bilingvă, concepută în cîteva zile, într-un scurt periplu la Bruxelles. Dar Angela Baciu s-a făcut mai ales cunoscută și apreciată prin excelentele ei interviuri luate unor personalități literare de primă mînă. Așa ne-am cunoscut, printr-un interviu care a umplut o carte. Ajungînd la Galați, i-am povestit Angelei că bunica mea a fost gălățeancă get‑beget, dar eu n-am avut niciodată ocazia să ajung acolo. Și iată, acum… așa s-a legat prietenia mea cu Angela. Am vorbit cu ea despre tot ce a contat într-adevăr în viața mea. Anii de școală, profesorii excepționali care m‑au format, bărbatul meu, poetul George Almosnino, fiul meu, Tiberiu Almosnino – un balerin care s-a impus pe scena Operei Române, dar și în Germania, Italia, Rusia –, prietenii, viața mea de scriitoare, extrem de imprevizibilă, și despre multe altele. Aceste lungi discuții dintre noi s-au turnat într-o carte-interviu, 4 zile cu Nora, care s-a bucurat de un succes nesperat. Ne-am descoperit afinitățile nebănuite în felul optimist de a lua viața-n piept. Ne asemănăm și temperamental. Angela are un vitalism debordant. Îi place să trăiască din plin. Iubește tot ce a creat natura. Emană o senzualitate netrucată, de-aceea nu cade în obscenitate. Și eu eram, poate, așa, la vîrsta ei. Am vorbit cîte-n lună și‑n stele împreună. Am rîs mult. Brusc, mi-am dat seama că, de fapt, într-o conversație între doi oameni asemănători, se pot lega gînduri complet neașteptate. Se vorbește, se comunică fără să ai ceva de spus. Conversația curge de la sine; așa e și textul ăsta, complet absurd și de-o naturalețe inacceptabilă. Am observat că în asemenea discuții comunicăm perfect, mai ales cînd nu intenționăm să ne spunem ceva anume. Așa că i-am spus Angelei: „Măi fato, noi de multe ori gîndim și acționăm la fel. Și umorul e liantul nostru cel mai sigur. Scrie-mi propozițiuni cum îți vin la nimereală, fraze complet trăsnite, și trimite-mi-le“. Pe urmă, am făcut și eu același lucru, fără să le fi citit pe ale ei. Ne‑am întîlnit ba la Galați, ba la București, ne-am telefonat. Am sortat frazele scrise, căutînd o coerență formală, care să transmită, totuși, un sens ilogic, absurd, am atribuit cînd eu, cînd ea subiectelor predicate imposibile, folosind intertextul în mod aberant și realizînd, în felul ăsta, efecte nu doar hilare, dar mai ales de satiră dură, civică sau politică.
Cu siguranță, în textul (dialogul) citit împreună, există mult umor, altfel publicul n‑ar fi rîs atît.
Sigur, umorul apare involuntar, fiindcă frazele se leagă total neașteptat, deci ilogic. Începi o propozițiune prin care vrei să comunici ceva și, în mijlocul ei, sensul își schimbă destinația inițială și se transformă în reversul ei.
Tocmai am citit în traducerea germană, Plausch zwischen zwei Freundinnen (Șuetă între două prietene). Eu nu găsesc cuvîntul „șuetă“ foarte potrivit aici; din cîte-mi spui, mi-ar suna mai bine Kaffeeklatsch (Bîrfă la o cafea).
Nu e o bîrfă, bîrfa nu e neapărat absurdă. Replicile noastre pornesc într-o direcție și sfîrșesc într-una opusă.
Traducerea titlului cărții în germană e Besser als Dostojevski (Mai bun ca Dostoievski). De ce titlul ăsta, dacă textul e absurd?
Dar traducerea asta e total greșită. Îi lipsește exact caimacul, adică ironia. Corect ar fi „Netter“ sau „Herziger“, sau „Drolliger als Dostojevski“ („mai drăguț“ sau „mai drăgălaș“, sau „mai nostim decît Dostoievski“). E vorba despre o întîmplare reală. Eram în metrou și ascultam o discuție între două tinere, păreau studente. Și una îi spune celeilalte: „Ei, l-ai citit pînă la urmă pe Dostoievski?“. „Imaginează-ți că da.“ „Ce carte?“ „Idiotul.“ „Și cum ți s-a părut?“ „Drăguț!“ La cine s-o fi referit? La Dostoievski? La idiot? Dumnezeule mare, tinerii de azi ce-or fi înțelegînd din adevăratul dramatism al existenței? Am început să gîndesc ca o „expirată“. De asta nu mă mai trimite nici un „cultural“ la tîrgurile de la Leipzig sau Frankfurt. Oi fi și eu „drăguță“. De fapt, voiam ca dialogul meu cu Angela să fie o satiră a societății actuale, a tineretului, dar și a bătrînilor de azi, a felului lor de a gîndi, ce-i preocupă, ce mai citesc, dacă mai citesc? Dar, de fapt, mai mult și mai mult am vrut, Angela și cu mine, să rîdem de politicienii noștri, mai ales de gafele lor culturale. În loc să prezentăm lucrurile într‑o manieră gravă, moralizatoare și în dialogul purtat de noi în carte, a ieșit totul pe dos, fiindcă replicile noastre au urmat modelul fetei din metrou. Ne-am bătut întruna joc de limbajul și preferințele omului recent, în loc să vorbim normal, eventual în engleză, ca să le înțeleagă tot românul, umblăm cu haina îmbrăcată pe dos.
În text apare, după cum am înțeles, și un anume mister T. Acesta e eroul principal al acestei opere DaDa?
Normal. În tot acest mixtum compositum cu cor antic și vise romantice presărate în text, se conturează vag, ca într-un palimpsest, o poveste de dragoste. Acest mister T. sosește, în ultimul tablou, de la marea vînătoare și-i așterne iubitei la picioare o blană de leu, semnificînd o cerere în căsătorie.
Cine era tînăra doamnă care v-a prezentat pe tine și pe Angela la lansarea cărții voastre, conducînd, din cîte am putut să‑mi dau seama, excelent toată discuția?
Rita Chirian e o poetă care face notă aparte în peisajul poeziei noastre tinere. Are o voce distinctă și discursul ei liric, extrem de original, e marcat de o nobilă cerebralitate, în totală contradicție cu vulgaritatea și visceralitatea care au stigmatizat ani în șir poezia noastră tînără. Rita Chirian este și un foarte bun critic literar. Avînd o cultură solidă, înțelege și gustă experimentul. E un adevărat noroc să ai parte de un asemenea prezentator.
În Hermannstadt e vară tîrzie. Orașul iubit al Norei Iuga, la poalele Carpaților. Ne luăm rămas bun de la trandafirii încă în floare din fața Cafenelei literare „Erasmus“. Pe drum, ne ajung din urmă umbrele serii și-n urechi îmi stăruie „Prologul în cer“. De unde pînă unde? Firește, cartea se deschide cu „Prologul în cer“, „dar n-are nimic de-a face cu Faust“, spune Nora Iuga. Cartea ar trebui citită pentru a putea descoperi singur aventura pasionantă în acest labirint de cuvinte în care prozaicul și magicul se completează într‑un mariaj perfect.
Interviu realizat de Christel Wollman-Fiedler