2016: un an-şantier sau un an-catastrofă?

  • Recomandă articolul
La nivel internaţional – cel puţin atît cît se vede politica internaţională dintr-o Românie obsedată de războiul româno-român şi prea puţin interesată de Lumea cea mare –, anul 2015 a stat sub semnul multiplicării efectelor directe şi indirecte ale conflictului din Siria şi Orientul Apropiat şi Mijlociu. Atentatele islamiste, alimentate de succesele Daesh-ului din 2014, cele de la Paris din 7 ianuarie şi din 13 noiembrie, au încadrat un an teribil; criza refugiaţilor care se retrag din faţa ororii unui război căruia europenii şi americanii nu doar că nu i-au pus stavilă, dar l-au şi înteţit prin lipsa unei politici concertate, poziţia belicoasă a unei Rusii sufocate economic de sancţiunile occidentale şi de corupţie şi care, în consecinţă, a mizat totul pe cartea militară, atît prin intervenţia, mediată de aşa-zişii partizani pro-ruşi din Ucraina, începută încă din 2014, cît şi de directa intervenţie din Siria, ca să nu mai vorbim de ambiguităţile unei Turcii aflată în plină derivă autoritaristă şi în delir neo-otomanist au marcat un an în care războiul a fost în prim plan. În acelaşi timp, criza economică din China, care s-a confirmat prin căderile bursiere din prima zi de tranzacţie la bursele din Orientul Îndepărtat, întregeşte imaginea […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }