34 de ani sub zidurile Ilionului

„Je veux être la matière!“ – Saint Antoine sau Flaubert, după preferinţe   Unul dintre cele mai ample jurnale din literatura română, cel al lui Radu Petrescu, publicat integral (şi în forma sa originară, de jurnal neprelucrat pentru publicare) anul acesta, este şi unul dintre cele mai speciale. Spun asta (şi au spus-o mulţi alţii înaintea mea) pentru că notaţiile zilnice ale diaristului nu au nicidecum rolul autosuficient de a oferi un ritm şi o materialitate existenţei (de a investi în ea), ci, din contră, pe acela de a literaturiza ontologicul, de a-l dematerializa. Radu Petrescu este conştient, încă de la 16-17 ani, că ceea ce face el notînd zilnic în jurnal este literatură. Chiar şi atunci cînd fragmentele nu sînt destinate includerii în ulterioare volume-mărturie. În acelaşi timp,Jurnalul, asemenea unui roman pur-sînge, poate fi citit păşind pe numeroase paliere, care par a se construi şi deconstrui sub privirea cititorului, într-un joc de seducţie şi abandonare. Jurnalul lui Radu Petrescu este, în primul rînd, un jurnal de lectură. (Şi ce jurnal de lectură! Cel care va acorda prea multă atenţie „vieţii“ din aceste pagini riscă să rateze evoluţia intelectuală pasionantă a unuia dintre cei mai erudiţi prozatori români de după […]