A bon attendeur, salut!

– Constantin Şăineanu, profesor de liceu (1918) …De la 1866 încoace, odată cu aşezarea Statului pe temelii trainice şi de sine stătătoare, s-a simţit mereu nevoie atît de funcţionari pentru administraţiile publice nou create sau în curs de dezvoltare, cît şi de profesionişti în locurile vacante din învăţămînt, magistratură, serviciul sanitar etc. Cum slujbele disponibile în acele vremuri erau foarte numeroase, iar candidaţii puţini la număr, fireşte oricine putea să pătrundă uşor, să înainteze repede şi să-şi asigure repede, astfel, o situaţiune frumoasă. Lupta pentru posturi nu era încă cunoscută. Cu încetul însă, cum era de aşteptat, cadrele se împliniră. Vacanţele deveniră din ce în ce mai rare. Totuşi, învăţămîntul secundar şi cel superior, create anume pentru a scoate funcţionari şi profesionişti, continuară an cu an a furniza contingente proaspete, din ce în ce mai numeroase, de noi candidaţi la slujbe. Cu timpul, numărul acestora, din nenorocire, deveni aşa de mare încît ajunse să întreacă de două şi de trei ori totalitatea funcţiunilor publice disponibile. Ce se făceau cei necăpătuiţi, cei rămaşi pe dinafară? Foarte simplu. În speranţa unei numiri viitoare, speranţă pe care n-o pierdeau niciodată, ei se mulţumeau să trăiască din expediente, din mila politicienilor şi în serviciul […]