A divinis

  • Recomandă articolul
La catolici, cînd un membru al clerului este suspendat a divinis, acesta nu mai poate exersa nici o funcţie legată de sacerdoţiul său. Rămîne preot, dar pentru orice credincios a primi sacramentele celebrate de un cleric suspendat a divinis sau chiar a asculta predica unui astfel de preot este un păcat de moarte. Căci clericul suspendat a divinis pierde starea de graţie cu care era înzestrat şi nu se mai poate în nici un fel apropia de divinitate. Un cleric suspendat a divinis este separat de Dumnezeul său şi condamnat la damnare.   Cam într-o astfel de stare se află, după revenirea sa atît de stranie în funcţia de preşedinte, şi Traian Băsescu. Separat de naţiune prin votul a 7,4 milioane de cetăţeni care au votat demiterea sa, dar sperînd să îşi recapete nu doar funcţia, ci şi sacerdoţiul, Traian Băsescu va rămîne pentru majoritatea românilor doar un preşedinte căzut. El mai poate sluji pentru fidelii săi, singurii care mai sînt dispuşi să-i recunoască forţa, dar nu mai are autoritatea votului, singura care dă – în politica de tip liberal – dreptul la exercitarea reală şi plenară a suveranităţii. Dacă experienţa o fi amară pentru preşedinte, pentru ţară ea a […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.