A existat Holocaust in Romania
- 04-09-2001
- Nr. 80
-
Alexandru FLORIAN
- MEMORIALISTICĂ
- 0 Comentarii
Lya BENJAMIN Prigoana si rezistenta in istoria evreilor din Romania, 1940-1944 Editura Hasefer, Bucuresti, 2001, 476 p., f.p. Editura Hasefer reuseste, de citiva ani buni, sa detina, pe piata cartii, monopolul unei teme pina mai ieri cenzurate: situatia evreilor din Romania in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Si astazi inca, realitatea Holocaustului in Romania este greu acceptata de cea mai mare parte din societatea romaneasca. Pagina de istorie recenta, subiectul este departe de a fi epuizat. El genereaza dialog, polemici, controverse, dispute, replici de multe ori dincolo de spiritul colocvial sau de urbanitate. Asa de pilda, fabulatiile pline de ura la care se deda Ion Coja depasesc orice limita cind, in Romania Mare din 22 iulie a.c., incearca sa acrediteze ideea ca George Alexianu, guvernatorul Transnistriei in timpul lui Antonescu, ar fi fost acuzat si condamnat la moarte nu pentru crime de razboi, ci, atentie, pentru a nu fi putut sa depuna marturie despre inexistenta Holocaustului in regiunea pe care a administrat-o. O asemenea marturie, ne spune Coja, sfidind orice document si realitate istorica, „era extrem de periculoasa din punct de vedere penal, pentru acei evrei, lideri ai comunitatii evreiesti din Romania, care gestionasera banii pe care comunitatea internationala […]