„A fi neutru în artă înseamnă a fi de partea puterii“

Cea de-a doua parte a dipticului tău (care va deveni o trilogie…) despre arhivele poliţiei politice din România porneşte de la concept de spectacol foarte teatral şi asumat nonrealist. Cum ai dezvoltat acest concept şi cum a evoluat el în timp? Conceptul a fost descoperit în timp ce lucram la X mm din Y km. După ce am citit mai multe dosare, am ascultat interviuri cu persoane care şi-au văzut dosarul (arhiva cu aceste interviuri a fost realizată de CNSAS), mi-am dat seama că mă aflu de fapt în faţa unor „urme“ lăsate de o realitate, cu fragmente ale realităţii. Avem o arhivă imensă, însă a credita această arhivă, a crede că vom descoperi adevărul în această arhivă (de altfel, incompletă) ar fi o naivitate prin care am credita fosta Securitate – ca deţinătoare a adevărului despre acea perioadă. Sînt multe mărturii, note date sub presiune, sînt note în care informatorul vrea să se pună într-o lumină bună şi atunci „înfloreşte” un eveniment, un gest, sînt multe inadvertenţe legate chiar şi de datele de naştere ale celor urmăriţi sau alte detalii de acest gen. Pe de altă parte, chiar din documente TO (înregistrări ale unor convorbiri telefonice, ale unor conversaţii […]