A învăţa prin creaţie şi a crea învăţînd cum să înveţi

La momentul actual, există o inedită tehnologie a persoanei dansatorului, o nouă grijă pentru corp, care este pusă în practică fără a fi asociată cu premisele măiestriei şi autenticităţii. Voi ilustra această tendinţă prin raportare la coregrafii cu care am colaborat1. În loc să se întrebe ce antrenament fizic consacrat (balet, dans modern sau altele) să aleagă înainte de o repetiţie, unii coregrafi consideră că antrenamentul ar trebui regîndit, în funcţie de contextul specific. Fiecare proiect generează proceduri tehnice proprii, iar corpul se specializează în acestea. O altă abordare în vogă a antrenamentului fizic porneşte de la întrebarea: ce fel de exerciţii corporale ar trebui folosite, urmînd conceptul şi metoda de lucru elaborate, astfel încît acel antrenament să influenţeze şi să transforme metodologia intrată în obişnuinţă? Aşadar, remodelarea conceptului de antrenament al corpului cunoaşte două direcţii: dansatorii fie devin mai pragmatici şi „oportunişti“, acceptînd faptul că inteligenţa lor fizică se raportează la scopuri bine definite şi este centrală în atingerea lor, fie investesc în căutarea unor mijloace lipsite de limitări, astfel încît să prevină blocajul într-o singură abordare, aceea a spectacolului curent. În ambele cazuri, se renunţă la încrederea în meniul organic şi hrănitor al unei programe fixe de antrenament. […]