À la Proust…

  • Recomandă articolul
Martori ai unei generatii care simte ca perspectiva banchizarii (thanks to Reli Mocanu) nu ii mai poate oferi recunoastere in virtutea unei grave si definitive sentinte critice, tinerii artisti (Adrian si Nicu Ilfoveanu, printre ei) aleg sa produca gesturi comunicationale*. Care nu mai demonstreaza „capete de perspective“ sau de linii scolare, trudite in ani de zel si pe care coleaza motive: nu mai e nici timp, nici motivatie pentru asa ceva. Dimpotriva, aleg situatia care ii incita (si care, desigur, ii poate avantaja, in acelasi timp), careia ii raspund cu o solutie expozitionala. Sau, ca sa fim mai precisi si la rindu-ne concilianti, estetica. Daca nu am aprecia unele calitati culturale ale dublului lor mesaj si nu am realiza ca procentele de arta le „bat“ de departe pe cele comunicationale, am putea lesne ajunge la concluzia ca lucrarile expuse ale celor doi sint numai parti complementare ale proclamarii unui brand, mai mult mitologizat decit intr-adevar cunoscut de marea majoritate a romanilor – am numit cirnatii de Plescoi. in loc de aceasta proclamare, cei doi ne dau Proclamatia de la Plescoi, un fel de echivalent al „catalogului de expozitie“ clasic, si care, in acelasi timp, dubleaza semnalele vizuale cu argumentele textuale […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }