A murit Nelson Mandela
„Idealul meu cel mai scump a fost cel al unei societăţi libere şi democratice în care toţi să trăiască în armonie cu şanse egale“
Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela a murit, a anunţat preşedintele Jacob Zuma, citat de AFP. Fostul preşedinte sud-african avea 95 de ani. El a fost preşedinte al Africii de Sud în perioada 1994-1999. Nelson Mandela, eroul luptei împotriva apartheidului, a murit la domiciliul său din Johannesburg, a anunţat joi seara preşedintele sud-african Jacob Zuma, pentru postul de televiziune publică. „Fostul preşedinte Nelson Mandela ne-a părăsit (…), acum se odihneşte în pace. Naţiunea l-a pierdut pe unul dintre cei mai iluştri fii ai săi“, a declarat Zuma, în jurul orei 21.30 GMT (23.30, ora României). „Poporul nostru a pierdut un tată“, a adăugat el, anunţând că steagurile vor fi coborâte în bernă începând de vineri şi până la înmormântare, a cărei dată nu a fost precizată. „Ne exprimăm profunda recunoştinţă pentru o viaţă în serviciul oamenilor acestei ţări“, a afirmat preşedintele sud-african. „Acesta este un moment de durere profundă (…) Te vom iubi mereu, Madiba“, a spus Zuma. Nelson Mandela, care a fost primul preşedinte de culoare al ţării (1994-1998), a fost spitalizat în perioada 8 iunie – 1 septembrie din cauza unei recidive a unei infecţii pulmonare, cauzată probabil de tuberculoza contractată în închisoare. Lider al luptei persoanelor de culoare împotriva regimului […]
…aceea a societatii democratice. traim cu impresia ca, din moment ce oamenii de culoare nu mai stau in spatele autobuzului, evreii nu mai sint gazati etcetcetc, traim in armonie si avem sanse egale.
dar ma inclin in fata acestui om care a trait pentru crezul lui (fiind gata sa si moara pentru el) si care, dupa 27 de ani de inchisoare, si-a pastrat privirea senina. oamenii ca el constituie firul subtire ce tine aceasta lume chinuita inca conectata la divinitate.