Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
A murit Vasile Paraschiv
Republicăm un interviu acordat revistei Observator cultural in februarie 2008
- 05-02-2011
- Nr. 561
-
Ovidiu ŞIMONCA
- In memoriam
- 8 Comentarii
Vineri, 4 februarie 2011, a murit disidentul anticomunist Vasile Paraschiv. Avea 83 de ani. Reluam un interviu publicat de revista Observator cultural in februarie 2008. Un interviu in care Vasile Paraschiv avea mai multe sperante decît deznădejdi, dorea să se facă dreptate celor care au suferit în vremea comunismului, celor care au înfruntat sistemul comunist. În decembrie 2008, Vasile Paraschiv refuza o decorație acordată de președintele Băsescu: Steaua Romaniei in grad de cavaler. La festivitatea de la Cotroceni, Vasile Paraschiv a spus: "Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru înalta distincţie ce aţi hotărît să mi-o acordaţi astăzi, dar eu sînt obligat să refuz primirea ei de la un comunist, la fel ca toţi ceilalţi care ne-au condus ţara de la Revoluţie şi pînă azi, împotriva cărora eu am luptat din 1968 şi voi continua să lupt pe cale legală şi democratică pînă la ultima bătaie a inimii. Eu nu sînt ca un cîine, căruia dacă îi dai o felie de salam el nu mai latră, tace din gură şi te lasă să intri în curtea stăpînului şi să furi totul. Eu nu vreau de la dumneavoastră, domnule preşedinte, decoraţii, bani, funcţii etc. Eu vreau dreptatea şi adevărul pentru întregul nostru […]
A murit bietul Paraschiv ! De acum incolo nu o sa-l mai bata nimeni cu copitele in piept. Dar, sa nu uitam, sa nu uitati niciodata ca acei caini turbati care au rupt din trupul si din sufletul lui nevinovat sunt printre noi, traiesc si se bucura de viata. Domnilor Tismaneanu si Oprea, ii stiti, puneti aici lista cu numele lor, sa-i stie toata lumea. Aveti dreptul dar si datoria morala sa o faceti. N-aveti de ce va teme, n-o sa va bata nimeni cu piciorele in piept…..
„Suflet mare in casa mica” asa cred ca este sufletul Vasile Paraschiv ! Si numele de familie Paraschiv (Sfanta Cuvioasa Paraschiva) a dat taria de caracter, ferice de sufletul sau!
Cu plecaciunea cuvenita, Dumnezeu sa il ierte!
L-am intalnit si cunoscut tarziu (in ultimii ani de viata), dar intens! Ne-am intalnit de cateva ori intr-o perioada scurta (de vreo 2 saptamani), dar am tinut permanent legatura prin telefon si scrisori pana aproape de stingerea lui din viata. Ne-am admirat si laudat pentru faptele noastre din trecutul tenebros al comunismului romanesc. Ne-am simtit bine impreuna, ne-am confesat, ne-am sfatuit! Dar ne-am si „certat”, motivul fiind blestematul de Raport Final tismanean! Nea Vasile si-a sfasiat sufletul de framantari intre „baricada” Paul Goma (din care faceam si eu parte), a Tismaneanului si, mai tarziu, a lui Marius Oprea. In final, manipulatorii au reusit sa-l atraga pe Nea Vasile in taberele lor, s-au folosit de renumele si prestigiul lui, l-au sfatuit gresit si …. l-au distrus prin lasarea in uitare si izolare totala. Prin refuzul decoratiei lui Basescu, Nea Vasile si-a vazut sfarsitul intre ciocan si nicovala; ciocanul tismanenilor (cei care l-au „ajutat” si sfatuit sa primeasca acea blestemata tinichea) si nicovala Oprea-nului (cel care l-a sfatuit sa refuze tinicheaua din mainile Basescului).
In ultimul an de viata Nea Vasile a suferit enorm de UITARE, de SINGURATATE, de DUSMANII, de REPROSURILE manipulatorilor, de ……. TOATE relele celor DIAVOLITI IN RELE.
Lacrimi dureroase pentru sufletul gingas si neprihanit al celui ce a fost si va ramane pentru mine in vecii vecilor, NEA VASILE!
Incet dispar dintre noi caracterele mari, oameni care au suferit sub regimul comunist si au avut taria sa protesteze. Sa speram ca acele vremuri de groaza sa nu mai revina intr-o forma sau alta si sa nu mai schilodeasca pe nimeni. Macar aceasta poate fi o consolare.
Cum a putut un muncitor simplu, cu familie, cu copil, cu nevasta, sa nu se teama? De unde aceasta forta? Copilul lui Vasile Paraschiv putea sa ramina fara tata si sa fie traumatizat toata viata. De ce Vasile Paraschiv n-a fost un oportunist?
De ce n-a cedat niciodata, cum spune in interviu:
„- Te chemau la Securitate si te faceau sa spui adevarul de care erau ei convinsi. Te omorau in bataie daca nu spuneai, daca nu scriai adevarul pe care ei ti-l dictau. Nu scapai asa usor daca numele tau ajungea in strainatate sau daca erai pomenit la Europa Libera. Scopul lor era sa te faca sa retractezi, sa devii inofensiv pentru regim.
– Vi s-a intimplat sa treceti prin aceasta presiune a retractarilor?
-De multe ori. Dar n-am cedat niciodata.”
„N-am cedat niciodata”. De ce, de ce?
De ce lasitatea si adaptarea e mai intalnita pe plaiurile mioritice decat curajul si dreptatea?
Impresionanta marturie in finalul interviului:
„Eu am fost batut pina la pierderea cunostintei. Cu picioarele loveau in cutia mea toracica si in stomac, asa cum dau fotbalistii in minge de la 11 metri, cu asemenea forta loveau si securistii in mine. Se dadeau doi-trei pasi in spate, se repezeau si ma loveau cu piciorul. Eu imi pierdeam cunostinta. Dar toate aceste lovituri nu mi-au distrus nici un organ intern. De trei ori am fost batut pina la pierderea cunostintei, dar aveam toate organele interne in stare de functionare. Nu exista alta explicatie decit ca m-a aparat Dumnezeu. Asta e singura explicatie.”
Dumnezeu sa-l ierte!
Cine nu poate sa mearga la Ploiesti, sa aprinda o lumanare sau sa tina cateva secunde in amintirea acestui om simplu….
Ovidiu Şimonca, iar eu zic că faci foarte bine că duci mai departe aceste mărturii despre adevărata istorie românească recentă.
Nici sistemul nostru mediatic degenerat, nici clasa politica si justitia ei nu pot macar intelege ce inseamna pentru viitorul moral al României infrangerea definitiva a acestui Luptator.
Fiecare din firava noastra miscare civica sa-si tina doliul sau.