Academia Română l-a apărat cu dîrzenie

Fragment din postfață

  • Recomandă articolul
Dacă activitatea extremiștilor romåni din țară și din emigrație în falsificarea activității politice și medicale a lui Paulescu este perfect explicabilă, aparent surprinzătoare a fost decizia Academiei Romåne, care în 1990 i-a acordat postmortem lui Paulescu titlul de membru al celui mai înalt for științific. Decizia a fost sprijinită dacă nu chiar inițiată, de academicianul Nicolae Cajal, membru marcant al comunității evreiești din București. În 2003, Eugen Simion, președintele Academiei din anii 1998-2004, l-a apărat cu dîrzenie pe Paulescu de cei care nu mai voiau să-i acorde onoa-rea unei prezente memoriale în Franța. În 2009, de data aceasta în calitatea sa de președinte al Secției de Filologie și Literatură a Academiei Romåne, Eugen Simion a acordat premiul Academiei Române pe 2007 volumului Noica și mișcarea legionară al lui de Sorin Lavric, o explicită și nu foarte îndemînatică tentativă de reabilitare a Gărzii de Fier și a unor ideologi ai acesteia. La sfîrșitul lunii august a anului 2003, într-un interviu acordat postului de radio București, în calitatea sa dublă de președinte al Federației Comunităților Evreiești din Romînia și de președinte al secției de științe medicale a Academiei Romîne, Nicolae Cajal, de pe patul său de moarte, va critica decizia de a […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }