Acasă, în casa de nebuni

Chiar dacă n-am fost acasă din 2004, cînd trec vama nu am un sentiment tocmai plăcut. Da, normal, mă bucur că o voi vedea pe mama, mormîntul tatălui, locurile în care am crescut şi mulţi prieteni. Dar chiar aici mi se termină bucuria. Pentru că voi rămîne în Moldova ca într-o cuşcă, cuşca mea, fiind expulzat din România pe 2 ani şi 6 luni. Sînt sunat chiar după vamă, şi primele cuvinte din Moldova sînt: „Ce urîtă e Patria mea. După vamă e beznă pînă în Chişinău. Nici nu mai poţi dormi, pentru că drumurile sînt varză, autobuzul spre nicăieri sare dintr-o groapă în alta. Se vor repara probabil cînd cineva va avea de cîştigat din asta o grămadă de bani. Şi poporul, ca de obicei, va plăti înzecit asfaltul… Centrul Chişinăului mi se pare frumos, şi mă bucur. Dar o iau spre Gara de Nord. Pe drum văd doar feţe încruntate, înrăite. E un drum urît şi deja mă întreb în plină depresie unde dracu am ajuns… La gară cineva mă atenţionează că rucsacul mi-e deschis… Mda, aceleaşi obiceiuri… Întreb la Bilete cînd e următorul autobuz spre acasă. Vînzătoarea, o moldoveancă, îmi răspunde în rusă: „La 7.30, dar nu […]