Acte exacte

  • Recomandă articolul
Formaţia Act a lansat la sfîrşitul lunii noiembrie un album intitulat (printr-un joc de cuvinte) Exact. Am ales acest subiect datorită faptului că amintita echipă muzicală reprezintă un barometru pentru rockul din România ultimului deceniu. Cei patru, Costică Sandu – voce, George Pătrănoiu – chitară, voce, George Costinescu – bas, Gusti Costinescu – tobe, şi-au reunit destinele în toamna anului 1997, după ce îşi semnalaseră prezenţa într-o serie de formaţii care au ţinut afişele încă din ultimii ani ai comunismului. Astfel, veteranii de la Act (ale căror vîrste, între noi fiind vorba, sînt cuprinse între 35 şi 40 de ani) au evoluat, înainte ori în paralel, la Krypton, Transilvania, Harap Alb, M.S., Metrock, Order, Schimbul 3, Taxi, Neutron, Tectonic, Voltaj, Quartz. Ultimele două nume din lista selectivă însemnau cu totul altceva în anii ’80, fiind, alături de Iris, între cele mai îndrăgite formaţii de rock „cinstit“ de la noi. Dacă revenim la lista propusă constatăm că respectivele trupe au în comun orientarea clară spre hard & heavy (mai puţin Taxi, care ataca această latură doar prin solourile de chitară), acoperind în acelaşi timp zone de nişă, de la rock extrem (Tectonic), pînă la soft (Schimbul 3).   Întrebarea legitimă pe […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }