Adio de la un nobil

Cind a murit Stefan Banulescu, mi-am zis in barba: A plecat dintre noi un mare scriitor al epocii. Poate sa-ti para rau ca n-ai vorbit niciodata cu el, desi v-ati fi putut intilni de nenumarate ori. Acum, cind am auzit ca a plecat si Gheorghe Craciun dintre noi, din nou mi-am zis in barba: Ei, poftim, pe el l-ai cunoscut, ba mai mult, v-ati si imprietenit. Acum ti-e mai bine ca regreti disparitia nu numai a unui scriitor, dar jelesti si un prieten? Mesajele determinante ale prozei actuale sosesc tot mai rar din partea literaturii europene, amintita cu o evlavie mereu exagerata. Cu ani in urma, as fi afirmat urmatoarele: datorita lui Stefan Banulescu (si probabil lui Paul Goma si Mircea Cartarescu, respectiv, Mircea Horia Simionescu) proza romaneasca a primit rangul european. Dar in prezent, fata de „rangul european“ e mult mai valoros „rangul est-european“. Parerea mea este ca, azi, proza romaneasca, prin creatiile lui Gheorghe Craciun, Ioan Grosan, Bogdan Suceava, Radu Tuculescu, a ajuns – alaturi de cea ruseasca, croata, poloneza, ceha si maghiara – la apogeul prozei est-europene. Poate gresesc. Din Cluj si de la Budapesta altfel se percep, evident, aceste lucruri decit de la Bucuresti. Un singur […]