Adio, la Herculane

Faima seculara a izvoarelor termale tamaduitoare de la Herculane, asociata cu splendoarea situarii naturale, facuse sa i se spuna, cindva, asezarii de pe valea Cernei „perla a Banatului“. Era botezata astfel in prospecte internationale, de unde o reala notorietate, incit a merge la Mehadia (cum s-a numit initial, prin raportare la localitatea vecina) putea trece in optica amatorilor ca o binevenita alternare a decorului fata de obisnuitele deplasari pentru cura la Karlsbad ori la Baden Baden. Amenajarile din vremea ocupatiei habsburgice ii imprumutasera un vrednic lustru de civilizatie si confort, o tinuta, in masura a satisface asteptari si gusturi variate, nu numai ale protipendadei in cautarea mondenitatilor de sezon. Impunatoare „zidiri imparatesti“, finalizate la 1824, tocmai cind da o raita prin acele locuri iscoditorul nostru boier Dinicu Golescu, smulgeau admiratia calatorului. Urme disparate supravietuiesc inca. In corespondenta vechilor familii aristocratice abunda referintele elogioase. Astazi, s-ar pricepe prea putin din entuziasmele stirnite altadata, daca n-ar fi darurile inepuizabile de la natura. Calitatea curativa si frumusetile peisajului au ramas intacte, in contrast izbitor, de plins, cu pierderea „stilului“ ambiental. Emblematica statuie a lui Hercule troneaza intre fatade coscovite, degradate, expus ridicolului din pricina atitor ruinuri. Ochii pot cadea pe firme de orgolioasa […]