Admirabilis Rector
- 31-08-2006
- Nr. 336
-
Gabriela CRETIA
- In memoriam
- 0 Comentarii
Cred ca nu multi oameni de carte au stiut sa-si puna amprenta atit de pregnant in constiinta contemporanilor din preajma – colegi, discipoli, prieteni, colaboratori – asa cum a facut-o, fara ostentatie si fara deliberare, profesorul Mihai Nichita. Cu majuscule, intr-adevar, ramine inscris chipul lui in amintirea noastra, ca acela al unui maestru in hermeneutica textelor Antichitatii, ca acela al unui ins profund moral, de o verticalitate si cu scrupule comportamentale exemplare. Un print al spiritului, dar si al existentei cotidiene, care si-a confirmat adevarata masura si in ultimii cincisprezece ani de viata, indurind cu extraordinar stoicism suferinta grea care il tintuia la pat. Ca profesor era fascinant. Original in gindire, de o acuitate mentala in stare sa strabata, ca un laser, pina la trama cea mai adinca a poeziei latine, spulberind bariera limbii, colbul adunat de veacuri si conventiile literare, in stare sa aduca la lumina, intru uimirea ascultatorilor, gema de adevar nebanuita, chintesenta mesajului literar. Aveai, uneori, impresia unui incredibil act de magie. Doar ca, aici, revelatia venea nu din iluzionare, ci din descoperirea treptata, pas cu pas, argument cu argument, a gindului fundamental pe care un Catul, un Vergiliu, un Horatiu, un Martial voisera intr-adevar sa ni-l […]