Al doilea jurnal minim

Umberto ECO Minunea Sfintului Baudolino Traducere de Sorin Marculescu. Editura Humanitas, Bucuresti, 2000, 178 p., f.p. Minunea Sfintului Baudolino de Umberto Eco – aparuta in buna traducere a lui Sorin Marculescu – este, de fapt, o selectie din eseistica faimosului scriitor si profesor universitar, reunita in volumul cu titlul Il secundo diario minimo (tiparit la Milano in 1992). Aceasta carte continua, la inceputul anilor nouazeci – deci dupa aproape trei decenii –, traditia inaugurata in 1963 de autorul Numelui trandafirului cu primul sau „jurnal minim“ (Diario minimo), incercind sa marcheze intensitatea unei activitati intelectuale la care semioticianul nu a renuntat niciodata, in pofida solicitarilor socio-profesionale hartuitoare (usor de imaginat in cazul cuiva cu profilul cultural al lui Eco). Am numit aici publicistica de opinie saptaminala (cunoscuta la noi si sub numele de „tableta scriitoriceasca“), onorata de profesor – cu seriozitate si rigoare – ani indelungati. O rubrica a sa foarte populara a fost chiar cea intitulata Diario minimo (tinuta in anii saizeci-saptezeci in cotidiene italiene de mare tiraj), unde Eco abordeaza, in nota parodica, o varietate de teme sociale si culturale, cu impact in universul postindustrializat al Europei apusene de la sfirsitul mileniului doi. Episodul jurnalistic din interiorul carierei (deosebit […]