Săptămîna trecută a plecat dintre noi un om şi un scriitor deosebit: Radu Niciporuc. Inginer de nave, a navigat pe mai toate mările şi oceanele lumii, a văzut locuri extraordinare, la care mulţi dintre noi doar visăm, a cunoscut oameni de diverse naţionalităţi şi religii, cu obiceiuri şi feluri de a fi dintre cele mai diferite. O parte din materialul adunat, în timp, pe diverse carneţele şi foi a prins contur, mai tîrziu, în povestirile din volumul Pascal desenează corăbii (Cartea Românească, 2016). A debutat în proză tîrziu, la 66 de ani, dar savoarea povestaşului, exotismul, fineţea stilistică, amintind de cea a lui Alexandru Vlad sau, mergînd mai înapoi în timp, de cea a lui Joseph Conrad, un alt scriitor-marinar, l-au impus pe Radu Niciporuc în lumea literară românească. În aprilie 2017, a fost răsplătit cu Premiul pentru debut al revistei Observator cultural pentru volumul din 2016, Pascal desenează corăbii. Acolo, la Gala Premiilor Observator cultural, l-am văzut ultima dată pe Radu Niciporuc. Semnele bolii erau evidente. Speram, însă, că va rezista, că va înfrînge boala. Radu a fost, totuşi, un marinar, un om trecut prin capriciile mărilor şi oceanelor lumii. Nu putea ceda, credeam eu, mai ales că lucra la primul său roman.
A fost un colaborator constant, încă de la primul număr, al revistei online Literomania, revistă coordonată de mine şi de Adina Diniţoiu, unde scria săptămînal la rubrica sa Jurnal la babord. Timp de mai bine de şase luni ne-a trimis, conştiincios, texte în care cel pe care îl numisem cu drag „al nostru Ulise“ îşi povestea aventurile marinăreşti şi literare. Aşa am aflat cum a descoperit cartea de convorbiri ale lui Julio Cortázar cu Omar Prego Gadea – La fascinación de las palabras –, pe care a tradus-o pentru Editura Fabulator, editură înfiinţată de el împreună cu Alexandru Vlad, aşa am aflat cum a obţinut drepturile pentru acest volum, aşa am aflat că există o delicatesă culinară ce are în compoziţie bucăţele din cuib de rîndunică albă etc. A fost una dintre cele mai interesante rubrici ale Literomaniei. Reflexul de a aştepta textele pentru Jurnal la babord nu a dispărut încă, iar senzaţia că nu a fost spus totul, că nu a fost povestit totul a devenit, pentru mine, pe cît de certă, pe atît de apăsătoare.
Mai multe despre Radu am aflat chiar de la Radu – cel puţin despre preferinţele sale literare. Am discutat, în cele cîteva întîlniri ale noastre, despre literatura de tip policier noir, despre Dashiell Hammett, despre Raymond Chandler, despre Jim Thompson, despre Ross Macdonald. De altfel, la Editura Fabulator au apărut mai multe romane de Hammett, de Chandler şi de Ross Macdonald, Alexandru Vlad fiind, şi el, un fan al acestei literaturi. Mai mult, spunea odată Radu, într-una dintre povestirile sale a strecurat, pour les connaisseurs, cîteva trimiteri la povestirea lui Chandler Regele în galben. Radu Niciporuc era, însă, şi un mare iubitor de Cortázar, de Cehov, de Conrad, lucru vizibil şi în proza lui. Probabil, sau chiar în mod sigur, cea mai mare influenţă asupra sa a avut-o Alexandru Vlad, prieten şi mentor totodată pentru Radu. Poate nu întîmplător, Radu Niciporuc a plecat dintre noi în luna iulie, luna în care se născuse Alexandru Vlad.
Deşi în aparenţă deschis, afabil, deloc sfios, dovadă că îşi făcuse mulţi prieteni în lumea literară într-un timp foarte scurt, Radu Niciporuc avea, de cele mai multe ori, un aer stingher, intimidat. Îţi lăsa impresia că nu este atît de sigur pe cît voia să pară. Poate că marinarul din el nu se simţea prea bine pe uscat. Îşi şlefuia textele la sînge, revenea asupra unei fraze de nenumărate ori. Era un perfecţionist. În acest caz, nesiguranţa, ca s-o numesc aşa, l-a ajutat să dea la iveală minunatele povestiri din Pascal desenează corăbii. Învăţase meserie de la cei mai buni, dintre care îi numesc aici pe Conrad, Chandler, Cortázar şi Alexandru Vlad. Nu voia să-i dezamăgească. Nu a fost, prin urmare, doar un perfecţionist, ci şi, iată, un om de onoare. Radu Niciporuc nu şi-a dezamăgit modelele, căci standardele sale într-ale scrisului au fost dintre cele mai înalte. Prin urmare, nu şi-a dezamăgit nici cititorii.
Închei această scurtă evocare a lui Radu Niciporuc cu un citat dintr-un text de prezentare pe care i l-am solicitat pentru Literomania, text în care Radu Niciporuc vorbeşte despre el la persoana a III-a, rezumînd, în cîteva rînduri, transformarea lui în scriitorul pe care îl ştim din Pascal desenează corăbii: „Și-a petrecut patruzeci de ani din viață călătorind pe mări, muncind ca inginer la bordul navelor, citind, traducînd și scriind scrisori prietenilor săi dornici să cunoască lumea. Nu s-a gîndit niciodată să scrie altceva decît scrisori și a fost nevoie ca insistența celor mai apropiați prieteni, cîțiva dintre ei scriitori, să se întindă de-a lungul a trei decenii pentru ca admirația și smerenia față de scris, și față de cei care îl practică, să fie depășită și să-și descopere propriul glas“.