ALARMĂ: Inegalitate flagrantă în criteriile de evaluare ale Ministerului Educației

Cercetătorii din domeniile umaniste și sociale protestează

Tipăreşte pagina

Recomandă articolul

În cadrul competiției Proiecte Complexe de Cercetare Exploratorie 2011, lansată pe site-ul www.uefiscdi.gov.ro, sîntem informați asupra standardelor minimale de eligibilitate pentru directorii de proiect și pentru coordonatorii echipelor de cercetare. Aceste standarde trebuie atinse pentru a permite unui proiect depus în cadrul competiției să depășească prima etapă, eliminatorie, și să intre în etapa evaluării sale calitative. Implicarea în proiecte de cercetare științifică relevante atît pe plan național, cît și pe plan internațional este una dintre componentele de bază ale muncii unui cercetător, de aceea egalitatea de șanse la accesarea fondurilor de finanțare în cadrul concursurilor de profil este vitală pentru toate domeniile științelor, fie ele exacte, sociale sau umaniste. Dar cîte asemenea proiecte pot în mod real trece de atotputernica etapă eliminatorie? Destul de puține, conform noilor standarde, iar drumul este îngreunat, pentru toți cei care intră în categoria „Știintelor Umaniste“ și a „Știintelor Sociale“, de inegalitatea flagrantă prezentă în categoriile de calcul al punctajelor necesare pentru a depăși etapa eliminatorie, precum și de lipsa unui dialog real, în care să fie implicați reprezentanți ai tuturor domeniilor, care ar duce la o absolut necesară nuanțare a activităților specifice diverselor domenii, reflectată apoi în criteriile aflate acum în cauză. A […]

Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati

Comentarii utilizatori

Stelian Gombos septembrie 16, 2011 la 1:23 pm

Despre dinamica relaţiilor Stat – Biserică, între tradiţie şi actualitate, în noul context al integrării României în Uniunea Europeană…

Introducere

În mod tradiţional, relaţiile dintre Biserică şi Stat în ţările majoritar ortodoxe au urmat principiul bizantin al simfoniei, adică al armoniei, al sincronizării,, al înţelegerii şi cooperării dintre două instituţii deosebite şi distincte: una spirituală şi cealaltă politică, pe care le unea însă, viaţa socială comună a credincioşilor Bisericii şi a cetăţenilor Statului.
Totuşi, în Ţările Române simfonia din Imperiul Bizantin a fost adaptată la realităţile Principatelor şi apoi ale Statului Român modern, influenţat fiind de spiritul occidental secularizat. Pe lângă aceasta, simfonia Biserică – Stat n-a fost niciodată simetrică în sensul de egalitate de forţe militare, ci aproape întotdeauna a fost una asimetrică şi denivelată. Biserica se ruga permanent pentru Stat, aşa cum o face până astăzi, dar adesea ea se şi ruga de Stat, ca să o ajute. Statul, la rândul său, sprijinea Biserica, dar era tentat adesea să aservească instituţia eclezială. “Oricum, în viaţa poporului român, Biserica ortodoxă n-a fost niciodată un rival, un adversar sau un concurent real al Statului, ci spaţiul în care lumea trecătoare a pământului se întâlneşte cu Împărăţia veşnică a cerului, arcul dintre “arşiţa” zilei de acum şi speranţa zilei de apoi. În acest sens, în toată istoria ei, simfonia dintre Biserică şi Stat a fost marcată de tensiunea dintre ideal şi insuficienţă, dintre tradiţia continuităţii şi tendinţa înnoirii”1.
Oprindu-mă aici, cu partea de introducere pentru a reuşi să ajung la partea de actualitate a problemei, voi susţine faptul că atât Constituţia României din anul 2003, cât şi cea din anul 1991, defineşte relaţia Stat – Biserică sau mai exact relaţia Stat – Culte (art. 29), folosind termenii următori: “Cultele religioase sunt libere să se organizeze potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii; Cultele religioase sunt autonome faţă de Stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate” (art. 29, alin. 5).
Autonomia Bisericii faţă de Stat şi sprijinul din partea acestuia sintetizează, de fapt, tradiţia coexistenţei Statului şi a Bisericii încă de la începutul primelor state româneşti medievale din secolul al XIV – lea. Bineînţeles, atât forma autonomiei Bisericii faţă de Stat, cât şi intensitatea sau dinamica sprijinului acordat de către Stat Bisericii au variat de la un principe – domnitor la altul şi de la o epocă la alta, astfel încât existau mari diferenţe între modul de abordare şi de tratare a Bisericii de către domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt (sec. XV) de pildă, care a înmulţit averile mănăstirilor, în comparaţie cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a secularizat sau etatizat averile mănăstireşti (sec. XIX), asigurând totuşi salarizarea clerului.
Tradiţia autonomiei Bisericii faţă de Stat şi a sprijinului Statului faţă de Biserică a fost menţinută într-o formă foarte redusă, minimală chiar şi în timpul regimului comunist, deoarece Constituţia Republicii Populare Române sau a Republicii Socialiste România nu prevedea expres o separaţie între Stat şi Biserică2, iar Statul acorda un sprijin financiar minimal pentru salariile preoţilor.
Desigur, autonomia cultelor în regimul communist era foarte limitată, iar controlul Statului asupra lor era foarte sever, opresiv, fiindcă ateismul era o ideologie oficială de Stat. Studii recente arată că Biserica n-a fost niciodată deplin autonomă faţă de Stat şi nu a dispus de o situaţie materială suficient de consistentă şi stabilă pentru a nu avea nevoie de sprijinul Statului Român3. Această situaţie o mai întâlnim şi astăzi, mai cu seamă din cauza crizei economice şi materiale a ţării. Astfel, sprijinul Statului faţă de cultele religioase, stipulat în cele două constituţii ale României de după anul 1989, nu se datorează numai tradiţiei, ci şi realităţilor actuale, concrete. Totuşi, ponderea tradiţiei contează mai mult decât situaţia economică. În acest sens, există ţări europene occidentale cu o economie consolidată cum ar fi Italia, Germania, Belgia dar cu toate acestea sprijinul Statului faţă de Biserică sau faţă de unele culte religioase tradiţionale în ţările respective se practică în baza tradiţiei multiseculare!… Însă tradiţia aceasta de susţinere a Bisericii de către Stat însemnează şi o recunoaştere constantă de către Autoritatea statală a rolului pe care Instituţia eclezială l-a jucat de-a lungul timpului în viaţa acestui popor, în promovarea limbii, culturii şi identităţii naţionale, în viaţa spirituală şi socială a acestei ţări.
Ca urmare, în România, noua Lege, nr. 489/2006, privind Libertatea religioasă şi regimul general al Cultelor pleacă de la premisa de bază a recunoaşterii de către Stat a rolului pozitiv al cultelor în viaţa societăţii româneşti contemporane:
“Statul Român recunoaşte cultelor rolul spiritual, educaţional, social – caritativ, cultural şi de parteneri sociali, precum şi statutul acestora de factori ai păcii sociale” (art. 7, alin. 1).
Statul roman recunoaşte rolul important al Bisericii Ortodoxe şi al celorlalte Biserici şi Culte recunoscute, în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti (art. 7, alin. 2).
Cultele recunoscute sunt personae juridice de utilitate publică. Ele se organizează şi funcţionează în baza prevederilor constituţionale şi ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute (art. 8, alin. 1).
Ca urmare a acestei atitudini, o notă deosebită în noua Lege a Cultelor se concretizează prin aceea că există posibilitatea parteneriatelor sociale de interes comun încheiate între Stat şi Biserică sau Culte (art. 9, alin. 5). În acest sens, se trece de la simpla respectare a libertăţii religioase şi a autonomiei cultelor la cooperarea – parteneriat social dintre Stat şi Biserică în viaţa societăţii româneşti. Tot în această privinţă se menţionează şi faptul că Statul sprijină activitatea cultelor ca furnizori de servicii sociale (art. 10, alin. 6).
Aceste relatări noi privind cooperarea dintre Stat şi Biserică în domeniul vieţii sociale se explică nu numai prin încrederea de care se bucură Biserica în rândurile populaţiei României, românii fiind unul dintre popoarele cele mai religioase ale Europei, ci şi prin nevoia de a face faţă multor probleme de ordin social: sărăcia, sănătattea precară a populaţiei, migraţia, şomajul, ajutorarea bătrânilor, a copiilor, a persoanelor defavorizate sau a celor cu dizabilităţi. Cu siguranţă,, toate aceste probleme ale societăţii româneşti nu sunt numai probleme sociale ale Statului ci şi probleme pastorale ale Bisericii sau ale cultelor religioase. Cu alte cuvinte, libertatea – autonomia şi egalitatea cultelor religioase faţă de Stat nu exclude coresponsabilitatea şi cooperarea lor cu Statul, în rezolvarea problemelor majore şi urgente ale societăţii româneşti actulae. În acest sens, tradiţia trebuie înţeleasă ca fiind un proces dinamic al fidelităţii creatoare faţă de principiul de bază, iar nu simpla copiere a unor modele din trecut.
Pluralismul social şi religios cere un efort sporit pentru o convieţuire paşnică între culte şi chiar o cooperare a lor în acţiuni de interes comun. Dacă în constituţia României se precizează că “în relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă” (art. 29, alin. 4), în noua Lege a cultelor acelaşi principiu este completat cu formularea: “Raporturile dintre culte se desfăşoară pe baza înţelegerii şi a respectului reciproc (art. 13, alin. 1).
Noua Lege a Cultelor precizează, de asemenea, că libertatea cultelor religioase este asociată cu obligaţia acestora “să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere siguranţei naţionale, ordinii, sănătăţii şi moralei publice, precum şi drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (art. 5, alin. 3). O importanţă deosebită este acordată în noua Lege a Cultelor şi învăţământului religios şi teologic organizat de culte şi sprijint de Stat (art. 32 – 35). În plus, este menţionată şi posibilitatea organizăii unui învăţământ confessional de toate gradele şi formele, în condiţiile legii învăţământului naţional (art. 39). Prin aceasta, se accentuază, de fapt, recunoaşterea rolului pozitiv al cultelor în domeniul educaţiei. Şi aici se vede legătura dintre tradiţie şi actualitate, dintre experienţa pozitivă din trecut şi necesitatea unor forme noi de aplicare a acesteia.

Despre Biserică, Cultură, Educaţie şi Ştiinţă în România

În România, în conformitate cu Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, în învătământul de stat şi particular, predarea religiei este asigurată prin lege cultelor religioase. Religia este disciplină de învăţământ obligatorie pentru toate cele trei cicluri: primar, gimnazial şi liceal. Personalul didactic care predă religia este numit de cultul de care aparţine, în condiţiile legii. El este recunoscut de către Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, însă predă religia doar cu acordul conducerii cultului pe care îl reprezintă. În cazul unor abateri grave de la doctrina şi morala cultului, conducerea cultului îşi rezervă dreptul de a-i ridica acordul de a preda religia. În cazul în care o unitate de învătământ nu poate asigura profesori de religie, elevii pot face dovada studierii acestei materii prin atestate acordate de cultul de care aparţin. De asemenea, fiecare elev are dreptul de a studia religia cultului de care aparţine.
În condiţiile prevăzute de lege, fiecare cult are dreptul de a-şi elabora planul de şcolarizare pentru instituţiile de învăţământ proprii. Curricula şcolară pentru învăţământul preuniversitar şi pentru predarea religiei este elaborată de fiecare cult, este avizată de către Secretariatul de Stat pentru Culte şi aprobată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Pentru învăţământul universitar se elaborează de instituţiile de învăţământ cu acordul cultului şi se aprobă de senatele universitare. Diplomele pentru absolvenţii unităţilor de învăţământ confesional sunt recunoscute conform legii, pentru toate specializările.
Toate cultele recunoscute în România au dreptul de a înfiinţa unităţi de învăţământ particular confesional, organizate de culte religioase. Unităţile de învăţământ confesional dispun de autonomie organizatorică şi funcţională potrivit statutelor şi canoanelor lor şi în conformitate cu prevederile legii. Personalul didactic din unităţile de învăţământ teologic neintegrate în sistemul de stat se numeşte de către organele statutare ale cultului conform statulelor acestora. Salarizarea acestui personal se stabileşte şi se asigură de către culte, însă la cererea cultelor, pot primi din partea statului o contribuţie la salarizare, proporţional cu numărul membrilor acestora.
În cadrul centrelor de plasament organizate de instituţiile publice, particulare sau aparţinând cultelor, educaţia religioasă a copiilor se face în funcţie de apartenenţa religioasă a acestora. Pentru copii cărora nu li se cunoaşte religia, educaţia religioasă pentru ei se face doar cu acordul persoanelor stabilite prin actele normative incidente în domeniu.
Unităţile aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, precum şi unităţile şi instituţiile de învăţământ teologic autorizate şi acreditate potrivit legii, aflate în subordinea acestora şi neintegrate în învăţământul de stat, primesc de la bugetul de stat şi de la bugetele locale un sprijin sub formă de contribuţii, care asigură completarea drepturilor salariale neacoperite din fondurile proprii ale unităţilor de cult centrale şi locale respective.
Fondurile necesare pentru plata profesorilor de religie din învăţământul public, a profesorilor din instituţiile de învăţământ teologic preuniversitar şi universitar, precum şi cheltuielilor administrative pentru clădirile în care se desfăşoară aceste activităţi sunt acoperite din bugetul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Statul român garantează libertatea educaţiei religioase şi susţine financiar învăţământul confesional în condiţiile legii.
Cultele au dreptul de asemenea să organizeze conferinţe şi simpozioane pe teme religioase la care pot participa şi instituţii ale statului, locale sau centrale. De asemenea, în România se derulează un program de parteneriat între Stat şi Biserică prin care sunt dezvoltate atât programe educaţionale, cât mai ales programe cu o deosebită implicare în latura socială a societăţii româneşti. Cultele pot organiza simpozioane atât pe teme religioase, cât şi pe teme de promovare a tradiţiilor culturale româneşti. Pot organiza concursuri pe diverse teme religioase la care să participe elevi de la toate nivelurile şcolare.
Cultele au libertatea de a-şi oraganiza forme de promovare media cum ar fi radiouri sau televiziuni. În cadrul acestor unităţi grila de programe este stabilită de către cultul de care aparţin, cu acordul Consiliului Naţional al Audiovizualului. Pot transmite ştiri, muzică, emisiuni educaţionale, catehetice sau de divertisment.

Despre finanţarea cultelor în România

În conformitate cu principiul constituţional al sprijinirii cultelor, statul acordă sprijin, inclusiv, financiar, cultelor religioase, persoane juridice de utilitate publică, întrucât le recunoaşte acestora rolul spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat social, precum şi statutul lor de factori ai păcii sociale.
În România finanţarea directă acordată de stat cultelor are o tradiţie destul de veche. După secularizarea din anul 1863 a bunurilor Bisericii Ortodoxe Române – BOR (care deţinea ¼ din domeniile funciare ale ţării), Statul a ajutat financiar acest cult. Unirea din anul 1918 a prelungit acest principiu şi noilor culte, statul român devenind multiconfesional. Această practică a cultelor recunoscute a continuat în timpul regimului comunist, mai ales pentru remunerarea personalului şi pentru reparaţia edificiilor considerate monumente istorice. După căderea regimului communist sprijinul statului a cunoscut o nouă dezvoltare, pentru a ajuta cultele afectate în cei 30 de ani de dictatură. Articolul 29 din Constituţie stabileşte principiul susţinerii acordate de stat cultelor, iar articolul 12 din Legea nr. 489/2006 stabileşte că subvenţiile acordate de Stat sunt controlate de Stat.
Aspectul principal al sprijinului acordat de Stat constă în participarea la remunerarea personalului clerical şi non-clerical al cultelor religioase.. Sprijinul acordat de Stat pentru salarizare este reglementat de Legea nr. 142/1999. Personalul clerical care beneficiază de prescripţiile acestei legi păstreză statutul de angajat al cultelor religioase recunoscute, sumele acordate de stat contribuie de asemenea şi la asigurările sociale ale Statului, asigurările medicale şi fondurile pentru plata şomajului. Este important de precizat că preoţii rămân angajaţii cultului pe care îl servesc şi nu mai sunt, ca în perioada celor două războaie, funcţionari publici, angajaţi ai Statului.
Problema susţinerii acordate de Stat pentru remuneraţie a făcut obiectul unei interesante decizii pe care Curtea Constituţională a luat-o, decizia nr. 43/1993, deci înainte de reglementările actuale în vigoare. În această decizie se precizează aspecte extrem de importante ale relaţiei dintre Statul român şi cultele religioase recunoscute de Stat. Astfel, a acorda o contribuţie financiară de la bugetul de stat pentru salarizarea personalulului din unităţile de cult, nu înseamnă includerea acestui personal în categoria salariaţilor unităţilor bugetare, pentru că unităţile de cult nu trebuie să fie unităţi bugetare, iar perosnalul lor nu are calitatea de funcţionari de stat. Contribuţia nu reprezintă decât un ajutor la care cultele au dreptul în baza art. 29, paragraful 5 al Constituţiei în baza căruia cultele religioase sunt autonome faţă de Stat şi se bucură de sprijinul acestuia. Personalul clerical prins în schema unităţilor bugetare (preoţi de spital, preoţi militari, etc.) nu beneficiază de măsurile prezentei legi şi sunt salariaţi conform dispoziţiilor legale care reglementează remunerarea personalului acestor unităţi. Cel puţin în natură de salarii, ierarhii fac parte din ierarhia Bisericii şi sunt asimilaţi celor care au funcţii publice. În practică, şi acest lucru este recunoscut de art. 191 modificat din Statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române – BOR, singurul motiv pentru care Biserica comunică încă Statului numirea în funcţiile religioase, fiind pentru remuneraţie.
Statul român sprijină cultele, recunoscute potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, la cererea acestora, pentru salarizarea personalului clerical: personalul din conducerea cultelor (şefi de culte şi ierarhi) este asimilat celui încadrat pe funcţii de demnitate publică şi beneficiază de o indemnizaţie lunară; personalul din conducerea cultelor, altul decât cel prevăzut anterior, beneficiază de sprijin lunar la salarizare, potrivit funcţiilor pe care le ocupă, la nivelul salariilor de bază stabilite conform legii pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar de stat; personalul clerical care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de cult beneficiază de sprijin lunar la salarizare în cuantum de 65% din salariile de bază stabilite conform legii pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar de stat, potrivit nivelului de studii, gradului profesional obţinut şi vechimii în activitatea clericală deţinută în cadrul cultelor din România Pentru remunerarea personalului neclerical al culetor religioase (cântăreţi, muzeografi, etc.) este acordat de asemenea un ajutor, de această dată prin intermediul Consiliilor locale.Actul normativ care reglementează acest lucru este Ordonanţa de Guvern nr. 82/2001, modificată şi completată care stabileşte că, contribuţia acordată este la nivelul salariului minim brut pe economie. În anul 2007 au fost 17.500 de astfel de salariaţi civili ai cultelor religioase , respectând prioncipiul proporţionalităţii. Statul acordă diferenţiat, pe tipuri de activităţi, sprijinul financiar în conformitate cu solicitările cultelor religioase.
Statul român subvenţionează punctual numeroase activităţi ale cultelor religioase. Importante sume de bani au fost menţinute după anul 1990, însă mai mici din cauza diminuării resurselor financiare ale Statului. După această dată, sprijinul Statului este orientat şi spre construcţia de noi lăcaşuri de cult. Aceste sume nu provin doar de la bugetul de stat prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte, dar şi de la bugetele locale care au un capitol aparte pentru cultură, culte şi sport. Se alocă de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare, prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte, fonduri pentru restaurarea şi conservarea lăcaşurilor de cult, care sunt monumente istorice şi a bunurilor din patrimoniul cultural naţional mobil aparţinând cultelor religioase recunoscute, pentru completarea fondurilor proprii necesare întreţinerii şi funcţionării unităţilor de cult cu venituri mici sau fără venituri, pentru amenajarea şi întreţinerea muzeelor deţinute sau pe care le administrează, pentru construirea şi repararea sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult, a sediilor unităţilor de învăţământ teologic proprietate a cultelor recunoscute, pentru construirea şi repararea lăcaşurilor de cult, pentru achiziţionarea de imobile necesare desfăşurării activităţii unităţilor de cult şi de asistenţă socială şi medicală susţinute de acestea, pentru construirea, amenajarea şi repararea clădirilor având destinaţia de aşezăminte de asistenţă socială şi medicală ale unităţilor de cult, pentru activităţile de asistenţă socială şi medicală susţinute de acestea, precum şi pentru susţinerea unor acţiuni cu caracter intern şi internaţional realizate de cultele religioase din România.
În România finanţarea activităţii bisericilor se realizează de la bugetul de stat, însă finanţarea nu este integrală; cheltuielile pentru întreţinerea cultelor şi desfăşurarea activităţilor lor se acoperă, în primul rând, din veniturile proprii ale cultelor, create şi administrate în conformitate cu statutele lor. Cultele pot stabili contribuţii din partea credincioşilor lor pentru susţinerea activităţilor pe care le desfăşoară
Cultele benefiaciază în România de o serie de scutiri de taxe şi impozite şi de alte avantaje fiscale legate de regimul prorietăţii şi a majorităţii activităţilor pe care le au. Majoritatea acestor scutiri sunt incluse în singurul act normativ, Codul fiscal al României, adoptat în luna decembrie anul 2003. Dar acest act normativ reia scutirile de impozite prevăzute în actele anterioare. Începând din anul 1990 aproape fiecare reglementare în domeniul fiscal a consolidat situaţia anterioară şi a adus avantaje cultelor. În prezent, cultele sunt scutite de impozit funciar, de impozit pentru beneficiile activităţilor economice defăşurate, de taxa pentru obţinerea autorizaţiei de construire sau de reparare a lăcaşului de cult, de taxe notariale pentru achiziţia de bunuri.
Cultele religioase sunt scutite de impozit pentru veniturile obţinute din activităţi economice care sunt utilizate pentru susţinerea activităţilor cu scop caritabil. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor nu se datorează pentru certificat de urbanism sau autorizaţie de construire pentru lăcaş de cult sau construcţie anexă. Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, aparţinând cultelor religioase recunoscute de lege. Statul promovează sprijinul acordat de cetăţeni cultelor prin deduceri din impozitul pe venit şi încurajează sponsorizările către culte, în condiţiile legii. Contribuabilii pot opta să aloce 2% din impozitul pe venit datorat bugetului de stat către cultele religioase; de acest sistem beneficiază organizaţiile neguvernamentale şi asociaţiile religioase
Cultele au dreptul exclusiv de a produce şi valorifica obiectele şi bunurile necesare activităţii de cult, în condiţiile legii. Deasemenea, cultele religioase sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată pentru livrarea obiectelor şi veşmintelor de cult religios, tipărirea cărţilor de cult, teologice sau cu conţinut bisericesc şi care sunt necesare pentru practicarea cultului, precum şi furnizarea de bunuri asimilate obiectelor de cult.
Cea mai mare parte a sumelor este acordată prin intermediul Secretariatulului de Stat pentru Culte, însă se pot aloca fonduri şi prin intermediul autorităţilor administraţiei publice locale; salarizarea personalului clerical din instituţiile de siguranţă publică şi sănătate se realizează prin intermediul ministerelor de resort.
În repartizarea sumelor, se ţine cont de numărul credincioşilor, principiul proporţionalităţii în cazul cultelor cu un număr mic de credincioşi (mozaic, armeni, lutherani, etc.). Sumele sunt acordate în urma depunerii unei cereri însoţită de o serie de documete prevăzute de actele normative, în urma cărei activităţi se acordă sprijinul financiar, în special pentru construcţia şi reparaţia de lăcaşuri de cult. Sprijinul financiar este alocat fiecărei biserici, proporţional, cu numărul de credincioşi înregistraţi la recensământul populaţiei. Acest criteriu, însă, nu este aplicat mecanic. În cazul bisericilor cu număr mic de credincioşi şi care au biserici-monumente istorice care necesită intervenţii de urgenţă, acestea primesc fonduri suplimentare faţă de cele cuvenite. Nu există un organ specific care să controleze financiar cultele, întrucât ele se supun controlului propriu. Curtea de Conturi verifică sumele acordate de Stat prin intermediul unor instituţii ale sale. Statul alocă fonduri şi pentru sprijinirea aşezămintelor religioase româneşti din afara graniţelor, care desfăşoară activităţi deosebite în vederea promovării patrimoniului spiritual şi cultural românesc. În prezent nu intenţionăm să schimbăm actualul sistem de finanţare al cultelor religioase…

Câteva concluzii finale şi încheierea

Este de remarcat că noua Lege a Cultelor nu s-a limitat doar la experienţa românească, ci a avut în vedere şi contextual internaţional European în care trăim, ţinând seama şi de necesitatea concordanţei noii Legi cu tratatele internaţionale la care România este parte (art. 1, alin. 1). Faptul că acest proiect a fost elaborat în consultare cu cultele recunoscute din ţara noastră, cu experţi internaţionali în domeniu, precum şi cu diferite instituţii (ministere) ale Statului a constituit un proces, deodată complex, necesar, eficient şi benefic.
În baza noii Legi a Cultelor relaţiile dintre Stat şi culte sunt, mai bine definite şi cu rezultate practice multiple, favorabile societăţii româneşti actuale. Aceasta presupune însă un dialog sistematic şi bine articulat între Stat şi instituţia Bisericii referitor la posibilităţile şi domeniile de colaborare şi cooperare Stat – Biserică.
Din partea Bisericii este necesară “o reflexie teologică profundă privind legătura dintre etică şi politică, dintre spiritual şi social, dintre naţional şi universal, dintre local şi global. O atenţie deosebită trebuie acordată reflexiei comune privind natura şi finalitatea libertăţii, precum şi asupra relaţiei dintre libertate şi responsabilitate în societatea de astăzi, şi mai ales asupra relaţiei dintre libertatea individuală şi solidaritatea socială…”4
În timpul comunismului ne preocupa foarte mult întrebarea: cum să dobândim libertatea? Acum trebuie să ne întrebăm permanent: Cum să folosim libertatea noastră? Îndeosebi pentru a deveni mai umani, pentru a apăra şi promova demnitatea umană, creată după chipul şi chemată la asemănarea lui Dumnezeu.
Pentru Biserică, viaţa omului nu are doar o dimensiune istorică, temporală, ci şi una eternă, perenă, veşnică. Totuşi, viaţa veşnică sau mântuirea depinde de faptele noastre săvârşite în istorie, în raport cu semenii noştri. De aceea, libertatea în acţiune are nu numai o consecinţă terestră sau socială, ci şi una transcendentă, spirituală sau eshatologică cu scopul de a ne menţine în această corabie duhovnicească, bisericească care ne poate duce la limanul veşniciei în Împărăţia Cerurilor!…

Drd. Stelian Gomboş – Consilier
la Secretariatul de Stat pentru Culte
din cadrul Guvernului României

Shadow septembrie 13, 2011 la 5:48 pm

tata las-o moarta ca macane aia cu nivelul de engleza si ce poate fi gasit pe \”net\”. matale ai profitat in anii 90 de ani de zile de granturi pt asa zisa \”cercetare\” pt care scoteati 20 de pagini scrise cu font de 12 si care nu erau publicate nicaieri in lume si era \”bine\”. Azi dta dai lectii cum ar trebui sa se faca.

Deci daca asemenea \”standarde minimale de eligibilitate\” nu exista nici afara iar castigarea de \”granturi\” se face pur pe subiectul cercetat si pe argumentele oferite asta inseamna ca \”mafia\” amicilor matale care dispun azi de ERIH sa aibe concurenta. Ceea ce din \”start\” este de \”neconceput\” pt asa \”cercetatori\” de stat.

alupigus septembrie 11, 2011 la 9:46 pm

Nu sunt „lucid”, insa tonul comentariului tau m-a deranjat. Cam nesimtit pentru un student — incearca asta la tine la club, pe Dorobanti. Nu pentru documentare si nici pentru expozitii ne permitem sa dam cca 2 milioane de euro. Ci pentru cercetare care trebuie sa aduca cunoastere cu aplicativitate sau relevanta internationala. Stiintele socio-umaniste au supt destule fonduri impachetand fum cu funditza roz si prezentandu-l drept „realizare”. Inca o mai fac, si inca o mai pot face. Insa nu la acest gen de proiecte si nu pentru o asemenea finantare. Lamentarile celor care au scris materialul dovedesc doar un tupeu fara de margini, un tupeu pe care doar nulitatile absolute il pot avea! Mi-e greu sa-mi imaginez un adevarat scriitor sau om de cultura jeluindu-se ca nu are acces la un grant de 2 milioane de euro, la fel ca si cercetatorii din hard-science pe care ii costa 75% din suma doar instrumentul si reactivii… Hai sictir!

lucid septembrie 11, 2011 la 8:49 pm

…..de-alde „studintele in arte” (probabil si „in drept si publicist”) si daca stapanitzi macar la cel mai de jos nivel broken-english-ul vetzi da de de minimum 50% din literatura de specialitate a oricarui subiect. Iar pentru restul, in loc sa plateasca muzeografi de trei parale publicatori doar in arhivele tupilatzilor, institutziile de cultura sa puna mana de la mana si sa faca macar un abonament pe regiune istorica la ANELIS-ul romanesc sau macar unul pe tzara la JSTOR accesibile tuturor angajatzilor (cum se pirateaza JSTOR nu va mai spun). Asa ca ori punetzi mana si invatzatzi limba engleza si cititzi ce se publica abroad ori plecatzi la cules prune in Spania ca sa facetzi si voi ceva util pentru Romania – economii la buget.
PS In mesajul anterior evident ma mira lipsa listei de semnatari.

dar... septembrie 11, 2011 la 1:48 pm

O revista trimisa acum 8 luni pt. evaluare Erih urmeaya sa primeasca un raspuns peste 2 ani. Asadar_

lucid septembrie 10, 2011 la 12:34 am

1. Surprinde neplacut LISTA SEMNATARILOR acestei indignate lamentari.
2. E vorba de proiecte (cam 10-15 in total dupa bugetul alocat) de SAPTE MILIOANE LEI UNUL! Deci de aproape DOUA MILIOANE de euroi \”bucata\”.
3. Si ce se cere eminentzelor humaniste: sa fi publicat 20 articole in ERIH A (INT 1) si ERIH B (INT 2) si 20 capitole in volume in limbi de circulatzie care sa se regaseasca fiecare in 12 biblioteci universitare \”de-afara\”. Conditzii pe care orice profesor universitar de istorie, psihologie, sociologie, filosofie, literatura comparata, etc din Ungaria, Polonia sau Cehia le indeplineste lejer. De ce \”humanistii\” rrrominichii nu le pot indeplina? Simplu, pentru ca nu numai \”produsele\” lor nu au nici un fel de cota de piatza in lumea stiintzifica aia adevarata din Vest, dar nici macar revistele si cartzile editurilor dambovitzene nu sunt cautate de nimeni dincolo de Ciorogarla. A se vedea noile liste ERIH cu revistele internatzionale 1 si 2 unde ungurii, polonezii, cehii, slovenii, ba si bulgarii au reviste recunoscute dar \”dambovitzenele\” lipsesc cu desavarsire.
Desigur, OGLINDA E DE VINA ca te arata asa cum esti: \’telectual bon doar pour l\’Orient (si nu in Iran, India, ce sa mai spun de China), dar fudul nevoie mare precum animalutzul ala cu pielea usor afectata dar cu coada tzinuta cat mai sus.

Comentariile sunt închise.