Redactînd, în urmă cu niște ani, un număr despre București pentru revista Látó unde lucrez, am fost fascinat de deosebirea dintre un cîine vagabond român și unul maghiar. În povestirea Történet falkányi kutyával (Întîmplare cu o haită de cîini), inclusă mai apoi în romanul Egyidejűségek (Simultaneități) de Attila Mózes, cîinii de maidan sfîrtecă un om care se întoarce tîrziu acasă. În Zenobia lui Gellu Naum, cîinii comunitari atacă naratorul, dar acesta scapă de ei și nu i se întîmplă nimic.
E o paralelă facilă, sînt însă și unele mai zguduitoare. Péter Hajnóczy este unul dintre cei mai mari alcoolici ai literaturii maghiare, atît din punct de vedere literar, cît mai ales în plan referențial. A fost un nenorocit care a plătit cu viața boala care se numea el însuși. În micul roman A halál kilovagolt Perzsiából (Moartea a plecat călare din Persia) naratorul, care își povestește pățaniile la persoana întîi, nu reușește să scape de alcoolism, textul sugerează că numai atunci el poate vedea frumosul, dacă nu scapă de boală. Marele poet Ady Endre a scris chiar un eseu pasional despre cum poate alter ego-ul lui să scrie poezii în intervalul dintre beție și normalitate.
Vasile Baciu din Ion normal că nu are asemenea probleme – e o brută nu care gîndește dincolo de interesul lui. Pașadia e alcoolic, dar e unul rafinat, din a cărui beție lipsește exact acea latură care îl transformă în alt om. Nu e un bețiv care nu mai poate fără primul pahar. Fîșii de rușine e, la fel, un roman foarte puternic: se petrece într-un centru de dezalcoolizare, deci în locul unde cineva se duce cînd știe că are probleme și vrea să scape de ele cu ajutor profesionist.
Unde sînt alcoolicii din literatura română? Sau nu există alcoolic român care să fie așa pînă la sfîrșitul vieții lui, alcoolismul să fie chiar el, să sufere de faptul că nu poate scăpa de sine?
Odată, am stat de vorbă cu cineva care a plecat în Ungaria de la Cluj. Mi-a zis că, sigur, și în România e mizerie. Dar a fost nu demult acasă și i-a ascultat din balcon pe oamenii ieșiți în maieu și în trening la taifas. În România, mizeria e jovială. Nici alcoolismul nu e o tragedie.