Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Alegerile parlamentare din Ungaria: free but not fair!
Corespondenţă de la Budapesta
- 10-04-2014
- Nr. 718
-
Anamaria POP
- Politic
- 1 Comentarii
Comentariul de săptămîna trecută, pe tema alegerilor parlamentare din Ungaria, l-am încheiat cu interogaţia: free but not fair. Acum, ridic această sintagmă la „rang“ exclamativ, avînd rolul unui semnal de alarmă pentru compatrioţii mei din România: jocul dominoului este mai mult decît periculos! Duminică noaptea, după anunţarea primelor rezultate ale alegerilor, unul dintre prestigioşii analişti politici pe tema comunicării şi-a început intervenţia televizată cu următoarele: „Știţi care este culmea absurdului în deosebirea dintre mîna unui om şi cea a unei maimuţe? Faptul că maimuţa îşi foloseşte mîna şi pe post de picior“. Iată o altă culme a absurdului: faptul că, în Ungaria, deşi atmosfera generală fusese de luni de zile net în favoarea schimbării actualului partid de guvernămînt, FIDESZ conducea net în sondajele de opinie. Deşi FIDESZ a pierdut aproape un milion de votanţi, iar alianţa de stînga a adunat în jurul ei cu aproape o jumătate milion de votanţi în plus, alegerile au fost cîştigate de FIDESZ. Rezultatele alegerilor parlamentare din 6 aprilie, în urma prelucrării buletinelor de vot în proporţie de 98,97%, sînt următoarele: coaliţia FIDESZ/Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP) – 44,54%, adică 133 de mandate; coaliţia de stînga (formată din partidele de stînga, centru stînga, centru […]
Îmi pare sincer rău să o citesc pe stimabila doamnă Anamaria Pop redând necenzurat formulele obsesive ale stângii maghiare, într-un discurs marcat de greşeli de conţinut evidente.
Încerc să atrag atenţia asupra câtorva dintre ele, într-un mod cu totul aleatoriu.
1. Ca traducătoare de renume, doamna Anamaria Pop ştie cu siguranţă că sloganul FIDESZ (Magyarország jobban teljesít, în versiunea lui originală) nu se traduce prin „Ungaria o duce mai bine”, ci mai degrabă prin „Ungaria performează mai bine” sau „Ungaria are performanţe mai bune”.
2. Soarta a câte mandate au decis maghiarii de peste graniţa Ungariei, cei cu dublă cetăţenie? Şi cum s-ar putea acorda cetăţenia maghiară unor oameni ai căror strămoşi au deţinut, într-un trecut reconstruit cu documente oficiale, cetăţneia statului maghiar altfel decât „pe bandă rulantă”?
3. Cine estimează „exodul populaţiei”, în afara cercurilor intelectuale de tipul celor conduse de filozoful Ágnes Heller sau de esteticianul Sándor Radnóti care în cei opt ani de guvernare a stângii au primit regulat finanţare de la stat, finanţare pentru a cărei utilizări n-au putut prezenta nici până astăzi, niciun fel de document justificativ?
4. La cine se referă afirmaţia „se vorbeşte tot mai mult de conducător toxic”? Cine se ascunde în spatele acestui reflexiv atât de permisiv în limba română?
5. Cine sunt conservatorii moderaţi care au sprijinit coaliţia de stânga? Cum se numeşte formaţiunea lor politică?
Iată doar câteva întrebări, la sfârşitul cărora recomand spre lectură autoarei declaraţia şefului de campanie al coaliţiei de stânga, Zsolt Molnár, care admitea în urmă cu 5 zile că formaţiunile lor nu ar fi putut câştiga alegerile în niciun sistem democratic. (http://inforadio.hu/hir/belfold/hir-628482). Să nu uităm, 26% înseamnă, totuşi, doar 1,2 milion de alegători. Numai ei să fie atât de sensibili la dictatura horthystă?
Închei cu aceeaşi părere de rău, cu care am început. Un articol dedicat intelectualilor poate merita mai mult efort intelectual şi mai puţin patetism împrumutat din recuzita unor formatori de opinie discreditaţi, autointitulaţi „liberali” şi din cauza cărora a putut câştiga Orbán, iată, şi pentru a doua oară.