Alfabetul elementar al beletristicii şi spectrul ontologic

A’ şi B’ Ca să intru abrupt şi fără cuvinte preliminare în ceea ce-mi propun să dezvolt aici, mă grăbesc să afirm că O. Nimigean a reuşit un roman realmente tulburător, complex şi de o coerenţă internă, cum foarte rar s-a mai întîmplat să apară în literatura română postdecembristă. Doris Mironescu are, fără îndoială, dreptate: „Rădăcina de bucsau reprezintă un moment de graţie al literaturii române contemporane“ (verdictul de pe coperta a patra). Nici Bogdan-Alexandru Stănescu (prefaţatorul) nu riscă deloc încrezîndu-se în destinul singular al cărţii lui Nimigean. Adevărat, o altă carte în genul celei despre care mă pregătesc să scriu nu prea îmi vine în minte. Comparaţii punctuale se pot totuşi face, dar miza reală a romanului şi marile sale merite nu consistă doar în strunirea impecabilă a unor tehnici narative sau în dicţia clară a ideilor subiacente – ambalate în formule acroşante ce menţin şi dinamizează interesul pentru lectură. Nu. Nivelul scrierii de faţă subînţelege esteticul. Îl conţine în sine, fără a-l livra ca pe o marfă de preţ.   O. NIMIGEAN. Rădăcina de bucsau, „Prefaţă“ de Bogdan-Alexandru Stănescu, Editura Polirom, Iaşi, 2010, 480 p.   Desfăşurarea narativă, evoluţia acţiunii din punctul A spre punctul B este sugerată […]