„Am crescut încet-încet, dar am crescut“

Interviu cu Voicu Rădescu

  • Recomandă articolul
Pe 1 septembrie, Green Hours a împlinit 15 ani. Dincolo de bilanţul oficial, am încercat un bilanţ subiectiv, alături de Voicu Rădescu, principalul „vinovat“ al acestei poveşti, la 5.475 de zile (n-am socotit anii bisecţi) de la deschidere şi la doar cîteva zile de la anunţata relansare a site-ului: www. green-hours.ro.   Avea 1 septembrie o semnificaţie specială sau aşa s-a nimerit? S-a nimerit. Cîndva, prin august, am pregătit barul în urma contractului făcut cu Grupul de Dialog Social, care este gestionarul acestei adrese, şi am ales ca dată oficială ziua de 1 septembrie. Care a fost cel mai greu an? Nu m-am gîndit. E foarte ciudat, sună dramatic. Aş zice că toţi, dar cel mai dificil, dintr-un anumit punct de vedere, a fost acel an şi jumătate, între începutul lui 2007 şi jumătatea lui 2008, în lupta cu aşa-zisa Fundaţie Naţională pentru Tineret a Municipiului Bucureşti, care revendica spaţiul din Calea Victoriei nr. 120. Cel mai bun, cel mai prolific? Acum mă laud. Toţi au fost prolifici. Am crescut încet-încet, dar am crescut. Am avut ani cu mai multe premiere de teatru, dar numărul de concerte şi de spectacole a crescut în ultimii doi ani. Cred că anul trecut, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }