Ana Blandiana – o poetică a umilinţei

Singurul mod de a fi poet este să fii tu însuţi. În momentul în care poetul încearcă să fie asemenea celorlalţi, să placă altora, să impresioneze, poezia sa îşi pierde din valoare. Autenticitatea poeziei constă în descoperirea radicală a mizeriei condiţiei umane, a slăbiciunii noastre înnăscute, a scufundării noastre în adîncimile propriei noastre condiţii, a morţii de zi cu zi. Opera poetului are valoare doar în măsura în care descoperă că experienţa sa de viaţă se află în slujba evidenţierii condiţiei noastre fragile. Poezia nu este decît strigătul modulat al omului în lungul său drum către tăcere. Reprezintă manifestarea nepu­tinţei omului de a se menţine în liniştea primordială a lucrurilor. De aceea, Ana Blandiana ne vorbeşte despre poezia care se adresează tăcerii: poezia autentică se naşte în tăcere, destin la care trebuie să se şi întoarcă, dacă vrea să se salveze de falsitate. Cuvintele rostite trebuie să trimită la cele nerostite, care sînt adevăratele cuvinte. Poezia trebuie să fie la fel de naturală ca şi respiraţia, căci este suflarea care trăieşte şi care dă viaţă. Secretul poeziei constă în însuşi faptul de a nu avea secrete. În poezie, totul se desfăşoară sub privirile noastre şi ceea ce ne înfăţişează drept […]