Andreea Petrovici – Premiul Observator cultural la Zilele de poezie „Constantin Virgil Bănescu“
- 24-05-2017
- Nr. 873
-
Observator Cultural
- Actualitate
- 0 Comentarii
Pe 13 și 14 mai, la Pucioasa, în județul Dîmbovița, s-a desfășurat Concursul Național de Creație din cadrul Zilelor de poezie „Constantin Virgil Bănescu“. Andreea Petrovici – elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Petru Rareș“ din Suceava – este laureata revistei Observator cultural. Publicăm poeziile trimise la concurs. Ruta Suceava-Daniela ți-am trimis un text despre satul ăla care a dispărut de tot în burta comunistă au mai rămas doi frați care nu-şi vorbesc şi amîndoi se plîng de singurătate mie îmi venea să iau controlorul în brațe şi să-i spun despre tine că avem aceeaşi privire că încă ne confundă lumea iar eu le mulțumesc de fiecare dată şi uite gestul ăsta cînd îmi dau părul după ureche tot al tău este da mie cît de silă să-mi fie mă de Bucureştiul vostru care înghite surori şi le scuipă înapoi cu cearcăne cu diplomă cu tot stăteai ghemuită pe scaunul din bucătărie parcă se turna un film de Mungiu un cadru ceva la care sigur aş fi plîns mi-aş fi amintit de tine aşa frumoasă şi tristă cum te las şi te găsesc de fiecare dată ți-am povestit cît de mult s-a bucurat bărbatul ăla […]