Andrei Muraru a demisionat din funcţia de preşedinte executiv al IICCMER
Andrei Muraru a transmis Primului-ministru, Victor Ponta, demisia sa din funcţia de preşedinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Primul-ministru al României, dl. Victor Ponta, l-a numit, pe 23 mai 2012, pe Andrei Muraru în funcţia de preşedinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Conform cadrului legal legal de funcţionare al IICCMER, preşedintele executiv este numit de Primul-ministru pentru un mandat de 5 ani. „Am luat această decizie pentru că principiile şi loialitatea sunt mai importante decât o funcţie. Pentru mine, a fost o onoare să conduc această instituţie. Într-un timp foarte scurt, am reuşit să demarăm campania de aducere în faţa justiţiei a responsabililor comunişti suspectaţi de crime comise pe criterii politice în sistemul penitenciar din România. Pentru prima dată în istoria institutului, avem deja două puneri sub acuzare (cazurile Vişinescu şi Ficior), iar alte investigaţii sunt aproape finalizate. De asemenea, am contribuit la promovarea proiectului de lege privind diminuarea pensiilor persoanelor condamnate definitiv pentru acte de represiune. Tot în timpul mandatului meu, proiectul Memorialul victimelor comunismului de la Râmnicu Sărat a intrat în linie dreaptă, urmând ca transformarea fostei închisori în memorial să se […]
Andrei Muraru este un tanar care a facut un gest onorabil. Desi a fost numit de Ponta, a plecat cand PNL (care l-a propus si l-a sustinut in toata aceasta perioada, desi cred ca nu a fost usor sa lucrezi alaturi de pesedisti) din Guvern. Nu stiu cine e, ce va face in continuare, dar am vazut un om echilibrat care a lucrat pentru interesul public. Asa arata un om si o institutie de nivel european. Bravo! Jos palaria!
Visinescu, Ficior, Cormos vor avea parte de procese. Plus multe proiecte, mai ales inchisoarea Rm. Sarat – asta nu e putin intr-o perioada atat de scurta.
Nu confund , ci mai degraba cufund , in acreala mea , cele doua institutii in aceeasi mocirla care sufoca pe prea multi. Sunt unul dintre cei revoltati , scarbiti , adusi la exasperare s.a.m.d.de jungla asta vegetativa menita sa nu faca nimic , dar absoarbe bani grei de la contribuabilul deselat de impozite , dari de tot felul , asta daca are un oarece venit. Sunt „protejat” in „n” calitati :consumator , alegator , trimitaror de mesaje telefonice , platitor de polite de asigurare ;imi este asigurata proprietatea imobiliara , intelectuala , linistea in nenorocita de locuinta , calitatea apei /aerului etc. Sunt plin de drepturi si pentru fiecare exista cel putin un organism care are grija de mine , dar cum e si firesc , nu o face din misionariat , ci tot pe banii mei.
Cele doua institutii pe care credeti ca le confund se ocupa tot de comunisti si „bratele” sale de actiune si se cam calca pe calcaie cand „cerceteaza” ceva.Desi am mai scris cate ceva in O.C. legat de problema ,eu nu as scoate din ecuatie onor Justitia. Nu dezvolt pentru ca risc sa nu va pot raspunde.
PS. Maine fiind o zi importanta si pentru barbati , dar mai ales pentru doamne si domnisoare, va spun „La multi ani!” .
Institutia care da certificate „de buna purtare” este CNSAS. Acolo, au aparut/ disparut/ dosarele de colaborator cu Securitatea. Cazurile Marino, Breban, Mircea Iorgulescu etc. au fost instrumentate de CNSAS. Dosarele personale sunt tot la CNSAS, nu la IICCMER, o institutie care, intr-adevar, a chemat in judecata tortionari: Visinescu, Ficior, Cormos.
Felicitari lui Andrei Muraru pentru decizia luata. E greu sa supravietuiesti cu guvernul PSD, in care a intrat si UDMR, care va trage in jos guvernul. Astazi, UDMR nu mai are alura europeana, iar daca vedem ce ce intampla la Budapesta, cu noua alianta Putin-Orban, despre care am citit in „Observator cultural”, in excelenta corespondenta semnata de Anamaria Pop, ne dam seama ca sunt doi poli de putere: Uniunea Europeana si Putin cu sferele lui de influenta.
IICCMER a fost institutia creata de Marius Oprea, Boc l-a schimbat din functie, a venit echipa Tismaneanu-Stanomir, iar guvenul Ponta 2 l-a adus pe Muraru la conducere. Andrei Muraru era sustinut de PNL. Era firesc sa-si dea demisia! A facut gestul care trebuia!
Felicitari ca n-a asteptat sa fie demis de Ponta & Kelemen & Dragnea!
Impecabil. Lipseste doar esentialul: motivul demisiei.
Cazurile Visinescu si Ficior nu pot echilibra pomelnicul interminabil al persoanelor carora li s-au eliberat certificate de buna purtare privitoare la colaborarea cu Secu’ , in diverse calitati .Institutul a scotocit pana a gasit ceva incriminatoriu privind unele nume sonore ale culturii noastre , dar ale caror prestatii nu conving opinia publica de mai stiu eu ce „crime”.Nu acelasi lucru se intampla cu repetatele „dovezi” de necolaborare cu Secu’ date periodic unor potentati la varf ai politichiei romanesti actuale.
Nu stiu in ce masura IICCMER isi mai justifica existenta din moment de iese „la interval” cu atat de putine dezvaluiri.Si nu stiu cate documente mai detine despre cei care s-au cocotat in fruntea tarii , insa au cam avut grija sa-si stearga urmele.
Subsemnatul , luand modelul Vitoriei Lipan , am aflat motivele pentru care nu mi s-a permis plecarea la munca in „afara”. Am mers din om in om , chiar si in Secu’ .Sunt curios daca acest IICCMER ma are in evidenta sa.
Gestul d-lui Muraru este un gest firesc ce se cere apreciat din cauza raritatii acestor gesturi pe meleagurile nostre.