Anii ’60: Made in USA. De ce Europa se americanizează?

Să ne amintim o secvenţă şi o replică: „A şti engleza înseamnă să cunoşti cum se scrie Thomas Hardy“ – spunea profesoara pariziană de engleză în Bande à part, filmul care a dat numele casei de producţie cinematografică a lui Quentin Tarantino. A şti engleza a devenit dezideratul numărul unu într-o Europă în plină reconstrucţie, beneficiară a planului Marshall. Însă, despre ce engleză este vorba? Ani entuziaşti, dar şi confuzi, ani ai unei revoluţii culturale de proporţii, izvorîtă, pînă la urmă, dintr-o revoluţie demografică: anii ’60. Aspiratoare, obiecte casnice, plastic în casă şi pe corp, revoluţie sexuală, televiziune, Vietnam, primul om pe Lună, Woodstock, Beatles, Chevrolet Studebaker, Kennedy (George şi Bob), feminism, realism cinematografic italian. Numiţi orice şi veţi găsi în acei ani totul.   Printre producţiile politico-culturale ale acestei epoci, Noul Val al cinematografiei franceze stîrneşte rumoare, Jean Luc Godard fiind emblema acestui curent, tocmai pentru că surprinde într-un mod subtil, dar fără echivoc, ambivalenţa (sau mai degrabă multivalenţa) acelor timpuri. Povestea din Bande à Part (1964) este relativ simplă, bazată pe un roman poliţist scris de Dolores Hitchens (autoarea, printre altele, a unui episod din serialul Thriller, produs de Boris Karloff). Doi prieteni se folosesc de încrederea unei […]