Anticomunismul ca ideologie

Simona PREDA – Patrie Română, ţară de eroi!

  • Recomandă articolul
Habar n-am ce anotimp era, dar din poze pare să fi fost destul de călduţ – sîntem toţi doar în uniforma de pionier şi nimeni n-are helancă pe sub cămaşa albă. Am două codiţe absolut idioate spînzurînd pe sub bască (o convinsesem de curînd pe mama să-mi lase părul să crească şi nimeni din familia mea iubitoare de păr scurt nu ştia cum să mi-l aranjeze). Evenimentul de „împionierire“ se petrecea la Mausoleul de la Mărăşeşti, în prezenţa elevilor dintr-o clasă mai mare, care ne „predau ştafeta“, a durat puţin (nu ţin minte în ce-a constat), am primit nişte cărticele cu cîntece pioniereşti, ne-am tras în poză, ne-am jucat pe treptele terasate din curte şi ne-am întors la Focşani. Principala noastră preocupare, pe drumul de întoarcere, era cine-o să fie comandanţii de grupe şi de detaşament, pe baza votării democratice a numelor unice propuse de tovarăşa învăţătoare – deja ştiam că funcţia cea mai importantă, pioniereşte vorbind, din şcoală îi revenise unei fete dintr-a şaptea, despre ai cărei părinţi propriii noştri genitori spuneau că-s mari mahări ai economiei de partid. Absolut întîmplător, desigur, aceiaşi părinţi au devenit după Revoluţie – şi sînt şi acum – mari mahări ai economiei de […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.