Antropolog român ridicat de jandarmi din Piața Victoriei
Interviu cu Cătălin D. CONSTANTIN, care fotografia cu o dronă protestul de duminică, 5 februarie
- 22-02-2017
- Nr. 861
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Politic
- 10 Comentarii
Cătălin D. Constantin este editor, jurnalist și predă cursuri și seminarii la Departamentul de studii culturale și antropologie al Facultății de Litere de la Universitatea din București. A coordonat mai multe colecții de beletristică și a publicat albume de fotografie dedicate patrimoniului cultural românesc. Este doctor în filologie, teza sa de doctorat, publicată în 2013, a avut ca temă viața cotidiană în orașele românești la începutul secolului al XX-lea. Recent a susținut un al doilea doctorat, în arhitectură, avînd ca temă o lectură a simbolismului piețelor publice ale orașelor din Europa, cotinuat cu o expoziție. Pentru realizarea imaginilor din piețele publice ale Europei, s-a folosit de o dronă. Această dronă a devenit, după protestele din Piața Victoriei, obiect de cercetare penală. Cum s-a ajuns aici? Vă invităm să citiți acest interviu. Cătălin D. Constantin, știu că ai avut deschisă o expoziție, Piaţa, loc simbolic al oraşului, în care ai prezentat mai multe „vederi aeriene“ ale unor locuri din Europa. Expoziția a fost prezentată și de Radu Comșa în Observator cultural, în ultimul număr din 2016. Pentru aceste imagini te-ai folosit de o dronă. Ce ți-ai propus organizînd această expoziție? O privire de sus, la propriu și la figurat, asupra piețelor urbane. […]
Intimidare de tip stalinist.
Acest caz cu drona arata primitivismul guvernarii actuale de esenta paranoid-comunista, care
cauta orice mijloace de a descuraja protestele legitime la o guvernare pentru penali si nascoceste
orice argumente pentru a impiedica editarea datelor despre manifestatie … Cam la acelasi nivel
cu al lui Cristoiu care intreba cine le-a dat telefoane cu lanterna !
Cum sa nu intimidam posesorii de drone??Vreti sa filmeze proprietatile imense ale politicienilor ?Nu e minunat ca se face dosar penal PENTRU NIMIC ,iar dosarele penalilor cu furaciuni imense,stau la sertar??
Mai mare rusinea,ca suntem tot in Evul Mediu pe multe planuri!!!
Chestia cu drona aceasta este o incercare de intimidare a celor din piata care manifesteaza.
Seamana cu incercarea de pedepsire a parintilor care au protestat in piata impreuna cu copii lor si cu stirea ca in piata ar fi radiatii provenite de la elefantii din muzeu
Doamne…..te apuca greata de aceste demersuri disperate de a intimida si imprastia multimea revoltata de faradelegile comise de guvernul care este la putere acuma si care se agata de orice fara rusine doar ca sa pastreze ciolanul……..si Se pare ca sunt multi multi de tot
Au fost luati prin surprindere Dar a cam trecut timpul si acuma Se organizeaza si pun la cale tot felul de matrapaslacuri…..vom vedea ce se va mai intampla
Tot respectul pt. protestantii de la mic la mare cu s-au fara drone
PS(poza luat a de drona este superba si a facut ocolul pamantului)
Potrivit Ordinului de Ministru al Transporturilor nr 8/2014, publicat in Monitorul Oficial din 21 ianuarie 2014, dronele – sau aeronavelor civile motorizate fara pilot la bord – vor putea fi operate doar in anumite conditii si cu anumite permise.
Dronele cu masa maxima de decolare mai mica sau egala cu 150 de kg pot fi operate daca:
a) detine un certificat de identificare emis de Autoritatea Aeronautica Civila Romana sau un certificat de inmatriculare ori un document echivalent emis de alt stat;
b) in cazul in care aeronava are o masa maxima la decolare mai mare de 15 kg, detine un permis de zbor national emis de Autoritatea Aeronautica Civila Romana sau un document de certificare tehnica echivalent emis de alt stat, recunoscut de Autoritatea Aeronautica Civila Romana;
c) aeronava este asigurata, dupa caz, conform legii, pentru daune produse tertilor.
Ordinul nu se aplica aeromodelelor si dronelor care cu masa maxima la decolare mai mica sau egala cu 1 kg, atat timp cat:
– sunt operate intr-o zona deschisa, fara constructii cu destinatia de locuinta;
– sunt operate fara depasirea campului vizual al persoanei care asigura comanda aeronavei de la sol, dar nu mai mult de 150 m distanta pe orizontala si de 100 m distanta pe inaltime fata de aceasta persoana;
– nu au montate pe ele aparatura pentru filmare sau transmisie de date.
Sigur ca absenta unor reglementari la noi privind dronele „civile” e condamnabila, dar e specifica harababurii moldo-valahe. Mica-mica, jucarie, dar ia ganditi-va ca un iresponsabil cu o drona-jucarie (oricine poate cumpara si avea asa ceva fara sa anunte) are ideea creatza sa fotografieze decolarile-aterizarile de pe Otopeni. Radarele nu detecteaza drone mici zburand jos si chiar daca ar face-o pana ajungi la ele….Pai daca o cioara absorbita de un motor face avionul sa aterizeze imediat pentru siguranta pasagerilor, ia ganditi-va ce s-ar intampla daca un avion la cateva sute de km/ora (aterizarea-decolarea e cam pe la 200-500 km/h) se „ciocneste” cu o astfel de jucarie la decolare. Nu e evident ca trebuie ca avionul sa revina rapid la sol? Ca sa nu mai spun de ce pagube pot aparea. Asta nu-i scuza pe politistii care au facut din tzantzar armasar in scop de intimidare.
Eu cred ca trebuie sa cautati un avocat bun care sa transforme aceasta prezentare in argumente solide, neatentia si superficialitatea pot costa mult mai ales ca intentia de intimidare e vadita.
Daca un partid anume indobidoceste o populatie de ajunge sa nu mai gandesca independent exista o asigurare „pentru eventualele derapaje grave cu efecte devastatoare pe termen lung pentru generatile urmatoare?
In Romania iti cade pietre in cap la propiu si nimeni nu face nimic. Dar sa fim si noi in secolul asta…incercam sa reglementam dronele dar nu stim cum.
Si totusi….Daca drona se defecteaza in zbor deasupra unei multimi si cade spargand capul cuiva, exista o asigurare a „zburatoarei” pentru suportarea eventualelor cheltuieli de ingrijire a victimei sale?