Apel la respectarea obligațiilor Guvernului față de învățămîntul universitar din România
- 06-10-2017
- Nr. 892
-
Observator Cultural
- Actualitate
- 1 Comentarii
Rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Mircea Dumitru, este inițiatorul unui apel public adresat Guvernului României și lansat pe 27 septembrie 2017. Inițiativa pleacă de la aplicarea Ordonanței de rectificare bugetară, prin care efortul bugetar pentru plata drepturilor salariale cuvenite prin aplicarea Legii nr. 85/2016 este transferat de la bugetul de stat către bugetele universităților. Astfel, apelul public solicită Guvernului „să respecte obligațiile legale care îi revin în aplicarea Legii nr. 85/2016, prin alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare plății drepturilor respective pentru anul în curs și întreaga perioadă de referință. Cerem, de asemenea, asigurarea de la bugetul de stat, prin contractele instituționale, a sumelor necesare acoperirii diferențelor pozitive rezultate din aplicarea Legii nr. 153/2017“. Documentul atrage atenția asupra faptului că situația generată de decizia mai sus amintită pune mediul universitar românesc în fața unei situații critice fără precedent „care riscă să conducă la subminarea autonomiei universitare, consfințite de Constituția României“. Se atrage atenția că „bugetele universităților au fost gîndite și constituite în baza unei legislații existente, iar prin modificarea acesteia se produc schimbări dramatice în strategiile de dezvoltare ale universităților“. Petiția este semnată de Rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rectorul Universității […]
In zadar cum se spune in popor, ,, bateti toaca la urechea babei surde.” Mi se pare ca ar fi doua solutii. Una imediata. Sa va prezentati cu acest apel in fata celor care au creat aceasta situatie, sa v-l sustineti cu argumente solide, iar a doua, de perspectiva sa preluati conducerea treburilor tarii, asa cum au facut-o intelectualii pasoptisti si cei ce le-au urmat si au dus la crearea Romaniei moderne. Cu simple apeluri nu se va rezolva nimic. Sa ne amintim de Apelul pentru pace, in timp ce ,, lagarul socialist” si cel capitalist” se pregatea mereu si se pregatesate si astazi de razboi.