„Aperi mihi“ sau despre aventura căutării lui Cristos
Realitatea este crudă cu picioarele umbrelor C.S. Lewis, Marea despărţire Naşterea lui Cristos este sărbătoarea creştină prin care comemorăm şi retrăim faptul că, prin coborîrea Fiului lui Dumnezeu în lume, „misterul [divin] bate la uşa inimii noastre“, cum scria în 2005 Cardinalul Joseph Ratzinger. Asumarea unei forme umane concrete de către Fiul lui Dumnezeu le permite oamenilor accesul neprevăzut la o relaţie între „eu“ şi „tu“ în care libertatea şi demnitatea omului sînt recunoscute pe deplin de Dumnezeu Însuşi. Dumnezeul nevăzut şi atotputernic primeşte un chip vizibil, întrupîndu-se într-o fiinţă muritoare şi vulnerabilă – o fiinţă care „bate la uşa inimii noastre“. Cred că putem medita asupra „bătăii la uşă“ a Mîntuitorului recitind o parte din capitolul 5 al Cîntării Cîntărilor – un fragment care l-a fascinat şi pe Sf. Augustin. Mireasa, care este o figură a Bisericii, adică a sufletelor care îl iubesc pe Cristos, apare aici ca adormită, dar cu inima în stare de veghe (Ego dormio, et cor meum vigilat, Ct 5,2). Dintr-odată se aude glasul lui Cristos, Iubitul care bate la uşa ei implorînd-o să-I deschidă:Aperi mihi, soror mea, amica mea, columba mea, immaculata mea („Deschide-mi sora mea, iubita mea, porumbiţa mea, tu, cea curată“). Versetul […]
N-a „luat chipul” (unui eu uman)! A luat chiar eul! („Nu eu ci Christos în mine”). – desi cu alta ocazie, zice si „imbracati in Christos”, pe-afara – nu pe dinautru). Da. E important. Adica, nu a luat in primire faptura trupeasca cum ar lua-o un „eu” (asta ar fi „chipul unui eu uman”, nu?) – nu „chipul” e christofor, ci chiar „Eul”. Altfel e frumos scris, si just.