Apocalipsa a avut deja loc

  • Recomandă articolul
Fizicianul Stephen Hawkins spunea, jumătate în glumă, jumătate în serios: „S-ar putea să producem nişte mici găuri negre. Ele s-ar dizolva imediat în incinta reactorului. E un fenomen care se întîmplă în fiecare zi în atmosferă. Asta mi-ar aduce Nobel, cu siguranţă. Însă nu cred că se va întîmpla“. Afirmaţia fizicianului Stephen Hawkins apărea cu o zi înainte de punerea în funcţiune a superreactorului de la Geneva, construit la iniţiativa CERN (Centrul European pentru Energie Nucleară). Tot Hawkins a pariat 100 de dolari, fiind convins că scopul final al experimentului – descoperirea şi izolarea particulei Higgs – NU va fi atins. Deocamdată, se pare că va cîştiga pariul. Însă rezultatele secundare ale experimentului sînt greu de prevăzut. Tocmai aceste rezultate şi teama de efectele secundare negative au creat o nouă agitaţie în jurul ideii de sfîrşit al lumii. Mulţi actori sociali, de la fizicieni cunoscuţi pînă la politicieni fără capital electoral, au emis teorii ale distrugerii planetei în urma acestui experiment. Disputele sînt departe de a fi stinse după cele cîteva zile de funcţionare a reactorului.   De la materie la energie   Un astfel de experiment a fost iniţiat de Statele Unite în anii ’80. Construcţia tunelului unde urma […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }