„Apocalypse Now“
Radu VANCU – Eminescu. Trei eseuri
- 12-09-2012
- Nr. 641
-
Daniel CRISTEA-ENACHE
- Istorie literară
- 2 Comentarii
A fost destul de puţin comentată întreprinderea lui Radu Vancu din Eminescu. Trei eseuri, carte apărută, e drept, nu la o editură cu difuzare şi vizibilitate, ci prin coeditare… la două mai mici. Despre Eminescu se vorbeşte la noi foarte mult şi apăsat, de două ori pe an (în ianuarie şi în iunie). Dincolo însă de această meteorologie omagială, în interval, interesul pentru poetul naţional declină şi se vede „externalizat“ pe culoarul strîmt al specialiştilor. Iată că un critic încă tînăr încearcă să-l scoată pe Eminescu din sfera locurilor comune, a clişeelor marcate de un patos identitar; şi să-(ş)i ofere o lectură critică deopotrivă avizată şi proaspătă (cum au mai fost, în ultimii ani, dacă ne gîndim la cărţile semnate de George Gană şi Ilina Gregori). Dificultatea demersului este dublă Într-un „Cuvînt înainte“, autorul face un adevărat discurs asupra metodei şi stilului, pornind de la o frază despre Eminescu a lui Lucian Raicu („Singurul critic literar pe care-l recitesc cu aceeaşi frecvenţă şi intensitate ca pe marii poeţi“) şi mărturisindu-şi dificultatea de a scrie despre poet în modul empatic al criticului „şaizecist“. Acţiunea critică, aşa-zicînd curentă a lui Vancu e atît de marcată de modelul Raicu încît, în cazul de […]
Nu stiu daca reptilele (varanul inclusiv) se bucura de esecul altei reptile. Dar Sanda – da, da, da. Ea este o reptila fericita de necazul aproapelui, plina de (cum spun nemtii) Schadenfreude, termen in care e si putin Freud!
Cronică seducătoare, înainte de toate, prin profunzimea analizei, prin delicatețea și rafinamentul observațiilor critice, prin capacitatea infailibilă a autorului de a detecta centrii de interes ai cărții, precum și prin sobrietatea desăvârșită a tăieturii cu care despică, sub privirile confuze ale cititorilor, ”capetele” celor trei ”eseuri” sau ”studii” care au încercat să-l înghită întreg și nemestecat pe însuși Eminescu.
Chiar dacă, să zicem, acestea n-ar fi altceva decât un galimatias, criticul Daniel Cristea-Enache – un umanist excentric și un fanatic al eleganței – le înnobilează continuu prin simpla lectură și prin atingerea cu instrumentele cu care altădată a mângâiat marile capodopere ale literaturii române.
Oricine, dar chiar oricine, familiarizat cât de cât cu textele celui mai invidiat tânăr critic literar român din epoca postcomunistă, își poate da seama că (după ”Arătania”) ”Apocalypse Now“” este cea mai neînțeleasă și mai misterioasă creație a sa.