Apropierea poeziei de viaţă – un vertij

Aflat la a treia carte – după Zborul femeii pe deasupra bărbatului (poeme, Editura Eikon, 2004) şi Cartea tuturor intenţiilor (roman, Editura Vinea, 2006, reeditat în 2008 la Editura Cartea Românească) –, Marin Mălaicu-Hondrari ne oferă, prin Apropierea, una dintre cele mai frumoase cărţi ale lui 2010 şi, fără îndoială, dovada că un poet de vocaţie poate scrie o extraordinară carte de proză.   Marin MĂlaicu-Hondrari, Apropierea, Cartea Românească, 2010, 244 p.   Sigur, nu vom găsi, în Apropierea, realismul canonic al genului romanesc (e simptomatic faptul că, întrebat într-un interviu ce mari opere nu ar citi niciodată, autorul răspunde: Război şi Pace sau orice roman din „Comedia umană“ a lui Balzac!), deşi există acolo o insistentă preocupare pentru construcţia ansamblului şi, mai ales, o „artă a suspansului“ anunţată deja pe coperta a patra. Un suspans hrănit din naşterea mai multor poveşti de dragoste, narate intermitent, în capitole care sparg o ordine liniară, care îi apropie şi îi îndepărtează, rînd pe rînd, pe protagoniştii cărţii-vocile ei narative.   Despre ce e vorba? Un confrate (Radu Vancu), rafinat poet şi el, o spune mai bine decît oricine: „Căci despre patru poeţi români e vorba, care au trăit cândva împreună poezia într-un […]