Arhipelagul penal al capitalismului

Dostoievski constata, în urmă cu mai bine de un secol, că nivelul de civilizaţie al unei societăţi poate fi evaluat după sistemul său penitenciar. Consider că semnele cele mai clare ale primitivismului societăţii noastre se văd în modul de funcţionare a justiţiei punitive şi carcerale dîmboviţene. Schimbarea la faţă cu forţa a clasei noastre politice ‒ şi a României, în general – e sortită eşecului. Oamenii nu se schimbă de frică decît la suprafaţă, iar cei mai mulţi, chiar şi atunci cînd sînt ameninţaţi cu detenţia, nu renunţă la comportamentele lor nocive. Transformarea se produce prin modele comportamentale, nu prin pedepse penale, într-un lung proces de îmbunătăţire a vieţii sociale prin consens etic, nu prin coerciţie. Cultura fricii sociale O idee învechită bîntuie imaginarul nostru colectiv – conform acestei opinii, dacă „băgăm la puşcărie“ destul de mulţi politicieni corupţi sau funcţionari ticăloşiţi, atunci societatea în care trăim va fi mai bună. Această concepţie, care domină azi în cultura politică de la noi, are cîteva secole de practică socială. Sociologul Émile Durkheim a fost printre promotorii acerbi ai acestei concepţii psihopolitice asupra criminalităţii – ea se întemeiază pe raţionamentul conform căruia aplicarea de pedepse penale va conduce la corectarea defectelor morale […]