Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Arrhetonul
Fragment din romanul în curs de apariţie la Editura Nemira
- 02-11-2012
- Nr. 648
-
Lavinia BÂRLOGEANU
- AVANPREMIERĂ
- 6 Comentarii
Că omul moare și dispare, că se face nevăzut și că nu mai are nici o treabă cu lumea celor vii, să-mi fie cu iertare c-o spun, dar nu este deloc adevărat, după cum vă veți convinge citind romanul Arrhetonul, povestea lui Carl Gustav Jung, care continuă să se scrie la 50 de ani după ce se zvonește că protagonistul ar fi murit. Cred că nu trebuie să ne luăm după zvonuri, mai ales că a fi mort sau viu, pentru un povestitor, este un detaliu nesemnificativ. Cu atît mai mult pentru unul ca doctorul Jung, un „fenomen complicat“, așa se considera el însuși, ce să mai vorbim despre ceilalți? Pe cînd era un om în carne și oase, Jung prefera să-și trăiască viața, nu să vorbească despre ea. Iată, însă, o face acum, pentru a lămuri cîteva lucruri, pentru a demonta anumite acuzații ale detractorilor săi, dar, mai ales, pentru a ajuta la rescrierea unei istorii care se repetă aidoma de cînd lumea… Vreți să știți adevărata poveste din spatele Cărții Roșii, care face înconjurul Pămîntului? Aveți idee cine este femeia fără de care nu ar fi existat această magnifică lucrare și fără de care Jung, probabil, nu […]
m-ati pierdut. Chiar asa, nici un argument?
Felicitari si succes cartii. Pasiunea dumneavoastra da roade pe care nu le banuiam
Intreb si eu, ca sa pot adormi linistit:
Ai citit ceva din scrierile lui Jung sau Freud?
Servus!
au nu, io *nu mi-s un „fan”* d-al lui Jung – dupe parerea *mea* (ca mi-o *asum*), un *simplu”gurist”…
Ca, dand el, dansu’, chiar *chix*, pan *muuulte*, s-a „re-orientat” (inspre deliciul „amatorilor da cultura” – desigur, aia cu banu’ pan’ chiar „traista”!), chiar in catra „cultura”. S-a chiar „re-inventat” – o *pura* (parerea-i *doar a mea*) mishcare de P.R.
Shi care, i-a *chiar ieshit*! Ca, dupa cum sa chiar vedi, *curg inca rauri da cerneala*…
Un baiet dashtept, acest Jung, care s-a „orientat” cam chiar cum trebe, adicatelea cam asha:
Ce-a ieshit? Se cam shtie… Iata: Jung, „marele” chiar „pshicholog” (au, poate, ca dansu’ chiar *asha* si „dadea\”, chiar „pshichiatru”, n-asha?)
Ei bine, *io* – desigur, Nea Marin, io *ma opun*. Shi, am *curaju’* s-o spun cum ca-mparatu (Jung) e „cam gol”…
Da’, vezibine: imparatu-i la *chiar moda*, da *chiar atatzia ani*: ca, doar *atatzia inshi* cashtiga panea da pa masa scriind *daspra El*?
Cele bune,
Nea Marin
Va multumesc mult pentru exprimarea intentiei de a citi aceasta carte si chiar cred ca o s-o faceti. Problema asupra careia atrageti atentia m-a framintat foarte mult si cautind s-o inteleg, i-am consacrat o analiza si in cartea la care inca lucrez (despre istoria de viata a lui Jung), dar nu intr-o cheie freudiana (triunghiurile conjugale l-au fascinat pe Freud si le-a acordat o atentie care pe mine ma cam pune pe ganduri), pentru ca nu este deloc potrivita situatiei. Am preferat s-o privesc printr-o alta lupa, trecind dincolo de moralitatea protagonistilor, incercind sa inteleg – pur si simplu – mecanismele rivalitatii si efectele lor. Dar nu pot dezvolta subiectul acum, inainte de aparitia cartii. O intilnire cu cititorii, la un moment dat, ar fi un context mai potrivit pentru aceasta discutie.
(pentru a dedramatiza putin paranteza dumneavoastra :))), imi vine in minte acum un banc pe care ni-l spunea la un curs de estetica dragul meu profesor Ion Ianosi, un banc din categoria Radio Erevan:
” – Nu va suparati, se tot vorbeste ca Ceaikovski a fost homosexual. Este adevarat?
– Da, este adevarat, dar noi nu numai pentru aceasta il iubim”)
Abia astept sa citesc cartea Laviniei Barlogeanu, care, judecand dupa fragmentul oferit in acest numar, pare o satira, scrisa in cel mai rafinat stil parodic, la adresa egoismului abisal al uneia din figurile mitice ale psihologiei cu acelasi nume.
(Riscul ar fi ca unii cititori mai putzin inclinati spre discernerea umorului de situatie sa treaca neconditionat de partea eroului muscat de dintele Animei, si, fiind complet indiferent fatza de drama sotiei neglijate – in ocurentza, ea insasi psihanalista cunoscuta – sa constate cu satisfactie ca pentru un geniu, totul este permis…)