Art & Roll cu noutati redactionale
- 04-11-2003
- Nr. 193
-
Observator Cultural
- Arte
- 0 Comentarii
Numarul 26 (octombrie 2003) al revistei Art & Roll aduce – in destule privinte – lucruri noi. In caseta redactionala, coordonator editorial a devenit Florin Silviu Ursulescu, la „redactori seniori“ ii intilnim – pe linga alte nume cunoscute – pe Radu Cosasu, Virgil Mihaiu si Oltea Serban Parau, iar redactori sint acum Iancu Dumitrescu, Hefe, Florian Lungu, Mirela Stoenescu Tollea si Silviu Munteanu. Dupa rock-editorialul anonim si dialogurile cu cititorii „A&R Forum“, putem citi in paginile 4-7 un eseu amplu al lui Ioan Big, care de asta data se ocupa de „radiografierea“ unui fenomen muzical recent: Generatia Techno. Disolutia comunitatilor. „Indiferent cit de frustrant este pentru mine, trebuie sa admit ca muzica House si Techno (alaturi de caleidoscopul de sub-genuri derivate) au dat nastere celei mai importante schimbari (perceputa mai ales in sens sociologic) din muzica/cultura Pop(ulara) de la Rock-ul psihedelic al anilor ’60 incoace“, recunoaste, cu obiectivitate, autorul, al carui text constituie, pina in prezent, cea mai cuprinzatoare si mai atenta „monografiere“ a „culturii House“ si a implicatiilor ei la nivel cultural, social si comunitar (o minuscula scapare de corectura, totusi: Tracey Horn – solista de la Everything but the Girl – este de fapt Tracey Thorn). Acelasi Ioan […]