Rovegan este un text scris și regizat de Catinca Drăgănescu plecînd de la o problemă acută care afectează societatea românească: situația copiilor, mai ales de la țară, ale căror mame sînt plecate la muncă (în Italia, în spectacol). Problema e reală, autoarea s-a documentat, dovadă și secvențele documentare filmate și prezentate în finalul spectacolului.
Textul scris de Catinca Drăgănescu e plin de umor și funcționează foarte bine în contextul dat. E o parabolă care pornește de la Capra cu trei iezi (mama pleacă în Italia să aducă de mîncare…) și pune în scenă, în această convenție, situații tipice ale vieții unei emigrante, îngrijitoare la bătrîni, de regulă (încercări de mariaj, relații tensionate cu colegele sau angajatorii, convorbirile telefonice cu familia, vizitele periodice acasă etc.), documentate, nu mă îndoiesc, și acestea, în rubricile de fapt divers sau în povești culese direct de la „împricinate“. Trei actrițe dau viață textului – și o fac cu mare talent, aproape fără scenografie (spațiul de joc nici nu prea permite așa ceva), ajutate doar de niște scaune și cîteva obiecte de recuzită. Dacă Silvana Negruțiu și Valentina Zaharia se joacă (în cel mai bun sens al cuvîntului), făcînd un fel de exercițiu mai elaborat, cum nu de mult făceau la școală, Mihaela Teleoacă, actriță cu mare experiență, atinge și registre grave, care dau o altă dimensiune spectacolului.
Locul unde am văzut această montare e cu totul special. O sală închiriată de un grup de artiști – Gabi Albu (arhitect), Radu Apostol (regizor), Elena Găgeanu (artist video), Mihaela Michailov (scriitoare), Silvana Negruțiu, Viorel Cojanu, Katia Pascariu, Mihaela Rădescu (actori) – care fac voluntariat artistic în beneficiul comunității locale (locul se numește Centrul Educațional Replika). Au loc spectacole de teatru, proiecții de filme, lansări de cărți. Intrarea, inclusiv la teatru, e gratuită, amfitrioni sînt, pe rînd, componenții grupului, există un public deja format și fidel, de toate vîrstele. Majoritatea producțiilor au tentă socială, există o importantă componentă civică, educațională a proiectelor, și e cu adevărat emoționant să vezi dăruirea acestor artiști și a colaboratorilor lor, unii consacrați. E aici un amestec în doze variabile de crez artistic și de ideologie (de stînga, firește; nu cunosc vreun echivalent de dreapta). Așa că, poate, nu doar cu etalonul estetic trebuie analizate rezultatele – e valabil și pentru Rovegan. Dar nu toate producțiile lor sînt „artă cu tendință“: tot aici am văzut un tulburător one-woman show, Peștii dorm? de Jens Raschke, excelent jucat de Florentina Năstase, în regia Sânzianei Stoican. Centrul Replika e un spațiu privilegiat, mulțumită artiștilor care l-au însuflețit.
Revenind la Rovegan, le-aș spune celor care, ca și mine, sînt din start neîncrezători în arta prea marcată ideologic, arta care pornește de la social și care „problematizează“, că pot merge liniștiți: teoria e una, rezultatul, pe scenă, e foarte frumos. Datorită celor trei actrițe, mai ales, spectacolul e unul emoționant, care trece și proba esteticului.