Artaud cel crud

Antonin ARTAUD Van Gogh sinucisul societatii. Pentru a pune odata capat judecatii lui Dumnezeu urmat de Teatrul cruzimii Traducere din franceza, comentarii si note de Bogdan Ghiu, Editura Est, Colectia „Biblioteca Internationala“, Bucuresti, 160 p. Suprarealismul poate fi un bun exemplu de modernitate „enciclopedica“, in sensul strict etimologic, de en kyklos paideia. Fiecare pas inainte suprarealistii il fac pe circumferinta unui cerc sau pe o banda a lui Möbius, recirculind prin vasele lor comunicante singele cald inca al afinilor d’antan. Nimic surprinzator, asadar, in decizia lui Artaud de a-l recupera (revizui?) pe van Gogh, cel care, ca si el, nu putea nici sa moara, nici sa traiasca si pe care societatea, cu morala ei ingusta, l-a ajutat putin sa se decida. In natura, orice sistem tinde spre starea de minimum energetic, spre echilibru. Cit de nepotrivita acestui postulat din fizica va fi fost arta lui van Gogh, de o frumusete convulsiva, deschisa spre un dincolo rau, inspaimintator! Artist al cotidianului marunt, nu ca Gaugain care a plecat spre Tahiti sa caute Mitul, van Gogh, vazut de Artaud, este un avatar al postasului Cheval: pictura lui nu are reguli, pentru ca viata nu are reguli, dar trebuie totusi sa stii s-o […]