ARTE VIZUALE
- 28-09-2004
- Nr. 240
-
Observator Cultural
- Actualitate
- 0 Comentarii
– 6-24 octombrie 2004 Galeria Noua, Bucuresti Monumente. O viziune arheologica asupra Stockholmului contemporan Expozitie de fotografie de Misha Pedan „Ce lasam in urma noastra? In ce mod influenteaza hazardul si fluctuatiile culturii spatiul tridimensional pe care il numim oras? Arhitectura nu poate fi evitata. Este o prezenta constanta in viata noastra: traim inconjurati de un amalgam de monumente din diverse epoci si de cele pe care noi insine le construim. Cum interpretam aceste monumente astazi si cum vor fi ele interpretate in viitor? Acestea sint intrebarile care il preocupa pe Misha Pedan inca de acum citiva ani, cind a inceput sa fotografieze monumente din Stockholm. Colaborarea dintre Misha Pedan si criticul de arta Ingela Lind a inceput printr-un dialog spontan intre imagini si cuvinte. A continuat prin conturarea unui dialog real, ale carui concluzii sint pe cit de neasteptate, pe atit de incerte. Insa imaginile si cuvintele se contopesc, iar aceasta constanta interactiune intretine entuziasmul si curiozitatea de ambele parti. Fotografiile au fost realizate cu o camera cu film de format mare, alb-negru, apoi au fost scanate si colorate cu ajutorul computerului. Coloritul discret creeaza o impresie de atemporalitate. Utilizind asa-numita tehnica «lambda», imaginile au fost copiate pe folii […]