ARTE VIZUALE. De sărbători – Stare îngerească

  • Recomandă articolul
Galeria Veroniki Art propune spre vizionare, pînă pe 23 ianuarie 2010, expoziţia de pictură, acuarelă, tapiserie şi obiect Stare îngerească. Este vorba despre o selecţie de lucrări semnate de şapte artişti contemporani, al căror numitor comun este „lumea nevăzută“: Alexandru Antonescu, Dan Constantinescu, Bogdana Contraş, Horea Cucerzan, Mariana Macri (1939-2008), Ioan Oraţie şi George Tzipoia. Lucrarea centrală şi punctul de pornire al expoziţiei este icoana Sfintei Treimi pictată de ieromonahul (contemporan) Pantelimon, o interpretare după opera lui Andrei Rubliov (în măsura în care putem atribui artei un obiect cu funcţie declarată de cult). Discursul de susţinere al Veronicăi Marinescu reprezintă o cheie de lectură a lucrărilor selectate, precum şi a modului în care este perceput astăzi „ajutorul înaripat“. Vizitatorii vor avea ocazia de a pune în balanţă propriile aşteptări şi conceptul Veroniki, dar şi modul în care artiştii reuniţi cu această ocazie tratează tema.   Sursele iconografice: Vechiul şi Noul Testament   Îngerii sînt o prezenţă constantă în artă, încă de la sumerieni şi babilonieni. Entităţile asexuate înaripate, reprezentate în aceste culturi, la care se adaugă cele ale egiptenilor, grecilor şi romanilor, sînt (desigur) altceva decît cele ale ultimelor două milenii (creştine). De la reprezentările din sculptura antică pînă la […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.