ARTE VIZUALE. Destine de artişti

Anul acesta sculptorul Constantin Popovici (1938-1995) ar fi împlinit 70 de ani. Mi-am adus aminte de acest lucru  atunci cînd am revăzut două dintre lucrările de artă monumentală realizate de el, ce au marcat perioada anilor ’70: George Bacovia (1971), lucrare amplasată la Bacău, şi Prometeu (1971), monument aflat la barajul de la Vidraru. Acum putem privi opera lui din perspectiva unei istorii recente a plasticii româneşti postbelice, a sculpturii în special, unde putem consemna o serie de repere importante. Dar mai puţin cunoscut este destinul dramatic al familiei de artişti din care provenea Constantin Popovici. Despre el putem spune acum că  a împlinit vocaţia artistică a celor doi părinţi, victime ale unei perioade istorice nefaste, ale cărei efecte le trăim încă. El nu putea rămîne indiferent în faţa acestui destin dramatic, iar  sculptura lui va fi marcată de acest lucru, „de moartea obsesivă şi implacabilă, de sentimentul sacrificiului şi al demnităţii pe care nu-l poate răpi nimic“, scria  Constantin Popovici, în 1985, despre lucrările lui. Cum putea uita faptul de a fi fost prezent, la vîrsta de 8 ani, la împuşcarea tatălui său, fără ca mintea sa de copil să poată înţelege întîmplări ce ţin de momente ale istoriei, […]