ARTE VIZUALE. Forta si euforie – Tirgul de arta de la Basel
- 04-07-2000
- Nr. 19
-
Aurelia MOCANU
- Arte
- 0 Comentarii
Aflat pe o meandra a Rinului de Sus, intre muntii Padurea Neagra, Jura si Vosges, la rascruci de drumuri antice si de trei frontiere europene, orasul elvetian Basel gazduieste, de peste 500 de ani, tirguri. Un destin geografic s-a transmutat in prilej de a intilni creatiile oamenilor si cumparatorii lor. La sfirsitul lunii iunie Basel, sau Bale in denumire franceza, a fost supranumit pe drept cuvint „El Dorado al Artei“, pentru ca aici a avut loc, din 21 pina in 26 iunie, cel mai vast si mai important tirg international de arta moderna si contemporana. Fondat in 1970, „Art-Basel“ este la a 3-a editie, in tara cu cele mai multe colectii private de arta si cu sponsorizarea supremei banci cantonale, centenara UBS. Un numar record de 800 de galerii din toate continentele si-au depus candidatura la acest salon. Criteriul calitatii se poate constata din selectia severa a juriului care a acceptat cumpararea foarte scumpa a spatiului de expunere doar pentru 271 de galerii. Statistic, cele mai multe galerii (61) au fost cele germane, iar SUA (cu 41) a avut prezenta cea mai ampla intr-un tirg extra-american. Mai mult, „Art-Basel“ pregateste un desant spectaculos: organizarea unei editii de iarna a tirgului […]